Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Deloitte: Investițiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera venituri la bugetul de stat de peste 26 miliarde dolari până în 2040

Deloitte: Investițiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera venituri la bugetul de stat de peste 26 miliarde dolari până în 2040

Numărul 17, 8-14 mai 2018  »  Analize și sinteze

Investițiile in sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera până în 2040 venituri cumulate la bugetul de stat de peste 26 miliarde de dolari și vor aduce un plus de 40 miliarde de dolari PIB-ului României. Tot în aceeași perioadă, impactul asupra pieței muncii se traduce prin susținerea unui număr mediu anual de peste 30.000 de locuri de muncă. Aceste concluzii rezultă din raportul independent Deloitte Europa Centrală Contribuția proiectelor de explorare și producție a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltarea economiei românești, realizat la solicitarea Asociației Române a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN).

„Studiul analizează o perioadă de 40 de ani, începând cu anul 2000. Datele utilizate aparțin Deloitte sau provin din surse publice (Comisia Europeană, ENTSO-G, ANRM, ANRE etc.), iar previziunile au fost realizate pe baza ipotezelor Deloitte Europa Centrală cu privire la evoluția, în general, a economiei românești și, în particular, a industriei offshore”, precizează reprezentanții Deloitte, într-un comunicat.

Raportul prezintă și valoarea strategică a proiectelor din Marea Neagră; acestea vor permite, ulterior asigurării consumului intern de gaze, întărirea rolului României în asigurarea securității energetice regionale, transformând-o în țară exportatoare de siguranță energetică (35% din producția realizată în perioada de analiză ar putea fi exportată, diferența urmând să acopere declinul producției onshore și creșterea consumului din România).

Impactul proiectelor offshore asupra economiei românești a fost evaluat pe baza modelului Input-Output elaborat de laureatul Premiului Nobel, economistul american Wassily Leontief.

„Acest nou raport de impact elaborat de Deloitte oferă o radiografie a activităților economice din Marea Neagră ce sperăm să contribuie la înțelegerea importanței derulării acestor investiții”, a afirmat Dinu Bumbăcea, Partener Coordonator la Deloitte Consultanță.

„Echipa de proiect Deloitte care a realizat acest studiu, selectată în baza unui proces competitiv, a fost compusă din experți din România și Polonia cu o vastă experiență în utilizarea acestui model, sub coordonarea lui Dinu Bumbăcea – Partener  Coordonator Deloitte Consultanță, și Irena Pichola – Leader al Practicii de Sustenabilitate Deloitte Europa Centrală. Metodologia utilizată reprezintă abordarea consacrată pentru elaborarea unor astfel de rapoarte, permițând investigarea impactului unei industrii asupra mediului economic, furnizorilor și subcontractorilor din diferite sectoare ale economiei, precum și a impulsului generat de remunerarea angajaților, care contribuie la creșterea economică”, se subliniază în comunicat.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.