Demersuri pentru crearea unui spațiu unic pentru TVA în UE

Demersuri pentru crearea unui spațiu unic pentru TVA în UE

Numărul 3, 12-18 aprilie 2016  »  Expertiza și auditul afacerilor

Alexandra Rizea

Avem, din nou, prilejul să consemnăm câteva dintre modalitățile prin care autoritățile de la Bruxelles reacționează la semnalele primite din economia reală. Este vorba despre un plan de acțiune prezentat de Comisia Europeană (CE) prin care stabilește modalități de relansare a actualului sistem de TVA din UE pentru a-l face mai simplu, mai puțin vulnerabil la fraudă și favorabil întreprinderilor. „Este necesară o actualizare urgentă a actualelor norme în materie de TVA, pentru ca acestea să sprijine mai eficient piața unică, să faciliteze comerțul transfrontalier și să țină pasul cu economia digitală și mobilă actuală”, se precizează într-un comunicat al CE.

Motivația demersului se bazează pe datele Comisiei Europene prin care s-a constatat că „deficitul de încasare a TVA”, adică diferența dintre veniturile din TVA preconizate și TVA încasată efectiv în statele membre, a fost de circa 170 de miliarde de euro în 2013. Estimările relevă că numai fraudele transfrontaliere, luate individual, cauzează pierderi de venituri din TVA în valoare de aproximativ 50 de miliarde de euro pe an în UE. Totodată – sunt de părere reprezentanții Executivului de la Bruxelles –, actualul sistem de TVA rămâne fragmentat și generează sarcini administrative considerabile, în special pentru IMM-uri și pentru societățile online.

Important este să relevăm modul concret, practic prin care se definește calea de urmat pentru modernizarea actualelor norme în materie de TVA: principii-cheie pentru un viitor sistem european unic de TVA; măsuri pe termen scurt vizând combaterea fraudei în domeniul TVA; actualizarea cadrului privind cotele de TVA și definirea de opțiuni care să permită acordarea unui grad mai mare de flexibilitate statelor membre în stabilirea acestor cote; planuri de simplificare a normelor în materie de TVA pentru comerțul electronic în contextul Strategiei privind piața unică digitală și pentru un pachet cuprinzător de măsuri privind TVA destinat să faciliteze activitatea IMM-urilor.

Sunt menționate:

Norme definitive privind un spațiu unic european pentru TVA, din 2017, și un sistem mai puțin vulnerabil la fraude. CE apreciază că actualul sistem de TVA trebuie modernizat pentru a se adapta la provocările economiei globalizate, digitale și mobile de astăzi. Sistemul actual de TVA pentru comerțul transfrontalier, care a intrat în vigoare în 1993, a fost conceput ca un sistem de tranziție și este vulnerabil la fraudă. Prin urmare, Comisia intenționează să prezinte, în 2017, o propunere de instituire a unor norme definitive privind un spațiu unic european pentru TVA. În temeiul noilor norme, tranzacțiile transfrontaliere ar continua să fie impozitate, ca în prezent, la cotele stabilite de statul membru de destinație („principiul locului de destinație”), dar modul de încasare a impozitelor ar evolua progresiv către un sistem mai puțin vulnerabil la fraudă. În același timp, ar urma să fie implementat un portal web la nivelul UE, menit să asigure, pentru întreprinderi, un sistem simplu de încasare a TVA, iar pentru statele membre, un sistem mai solid de colectare a veniturilor.

Măsuri imediate de combatere a fraudei în domeniul TVA în temeiul normelor actuale. Frauda transfrontalieră în domeniul TVA privează statele membre de venituri considerabile. Estimările arată că viitorul sistem de TVA ar putea reduce frauda transfrontalieră cu aproximativ 40 de miliarde de euro (adică cu 80%) pe an. În cursul acestui an, Comisia va propune măsuri de consolidare a instrumentelor utilizate în prezent de statele membre pentru a face schimb de informații privind frauda în domeniul TVA, mecanismele de fraudă și bunele practici în domeniu. CE va continua să monitorizeze îndeaproape performanța administrațiilor fiscale în ceea ce privește încasarea și controlarea TVA.

Flexibilitate sporită pentru statele membre în alegerea propriilor politici în materie de cote. În temeiul normelor actuale, statele membre trebuie să respecte o listă prestabilită de bunuri și servicii atunci când vor să aplice cote de TVA reduse sau egale cu zero. Comisia intenționează să modernizeze cadrul privind cotele și să le acorde statelor membre mai multă flexibilitate în viitor. Comisia propune două opțiuni: prima o reprezintă menținerea cotei standard minime de 15% și revizuirea periodică a listei de bunuri și servicii care pot beneficia de cote reduse, pe baza informațiilor transmise de statele membre. A doua opțiune este desființarea listei de bunuri și servicii care pot beneficia de cote reduse. În acest caz, ar fi necesare, însă, garanții pentru prevenirea fraudei și pentru evitarea concurenței fiscale neloiale în cadrul pieței unice, iar costurile de asigurare a conformității suportate de întreprinderi ar putea să crească. În cazul ambelor opțiuni, ar fi menținute cotele reduse sau egale cu zero aplicabile în prezent.

Sprijin pentru IMM-uri. Actualul sistem de TVA pentru comerțul electronic transfrontalier este complex și costisitor atât pentru statele membre, cât și pentru întreprinderi. Întreprinderile din UE au un dezavantaj concurențial, deoarece anumiți comercianți din afara spațiului comunitar pot importa în UE bunuri scutite de TVA. De asemenea, din cauza complexității sistemului, este dificil pentru statele membre să asigure conformitatea. Comisia va prezenta, până la sfârșitul anului 2016, o propunere legislativă privind modernizarea și simplificarea TVA pentru comerțul electronic transfrontalier, ca parte a Strategiei privind piața unică digitală. Propunerea va urmări, printre altele, să asigure faptul că publicațiile electronice pot beneficia de aceleași cote reduse ca cele pe suport de hârtie. O a doua etapă va fi prezentarea, în 2017, a unui pachet de măsuri privind simplificarea TVA, destinat să sprijine creșterea IMM-urilor și să le faciliteze tranzacțiile transfrontaliere. 




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.