Depozitele în lei ale populației, 126,114 miliarde lei în luna octombrie
Telex » Știri 26 noiembrie 2019
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în octombrie cu 1,2 la sută faţă de luna anterioară, până la nivelul de 350,299 miliarde lei și cu 10,4 la sută (6,7 la sută în termeni reali) faţă de aceeași lună din 2018, potrivit datelor publicate astăzi de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,9 la sută față de luna septembrie, până la 126,114 miliarde lei, iar faţă de octombrie 2018 au înregistrat o creştere de 8,5 la sută (4,9 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 1,3 la sută (până la 102,812 miliarde lei) față de septembrie 2019 și cu 9,6 la sută faţă de luna octombrie a anului precedent.
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, s-au majorat cu 1,4 la sută faţă de septembrie 2019, până la nivelul de 121,373 miliarde lei (exprimate în euro, s-au majorat cu 1,3 la sută, până la 25,511 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 13,1 la sută (exprimate în euro, s-au majorat cu 11,0 la sută).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 0,7 la sută (0,3 la sută în termeni reali) faţă de luna septembrie 2019; exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 0,6 la sută. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, creșterea depozitelor în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei a fost de 15,6 la sută (majorarea a fost de 13,4 la sută dacă indicatorul este exprimat în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o creștere de 3,2 la sută (2,8 la sută în termeni reali) faţă de luna septembrie 2019 (exprimate în euro, acestea au crescut cu 3,1 la sută). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 7,1 la sută (exprimat în euro, a crescut cu 5,1 la sută).
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice