MyWIZ, secretul contabililor de succes
Riscurile și oportunitățile aderării la zona euro

Riscurile și oportunitățile aderării la zona euro

Numărul 34, 22-28 noiembrie 2016  »  Revista presei economice

O dezbatere găzduită de Banca Națională a României a fost consacrată riscurilor și oportunităților aderării țării noastre la zona euro. Punctele de vedere exprimate au pornit de la actualele stări de fapt, relevându-se că în 2015 (cele mai recente date disponibile) România se afla la 57% din media de dezvoltare reală din Uniunea Europeană, potrivit PIB/locuitor ajustat în funcție de paritatea puterii de cumpărare. Comparativ cu zona euro, acest nivel este și mai scăzut, în condițiile în care respectiva zonă se afla cu 6 procente peste media pe UE. Un punct de vedere majoritar a vizat drept condiție esențială a aderării la euro atingerea a 75% din media puterii de cumpărare la nivelul Uniunii Europene.

Prezentând dezbaterile, ziarul Bursa din 17 noiembrie a.c. a reținut opinia economistului-șef al BNR, Valentin Lazea, potrivit căruia „țara noastră are nevoie, pe lângă convergența structurală, reală, de convergență culturală în vederea aderării la zona euro, ceea ce presupune un efort continuu, și nu heirupism, spirit comunitar, și nu individualism, dar și respectarea angajamentelor, a contractelor și a semnăturilor puse pe tratate. O mentalitate heirupistă nu are ce căuta într-o zonă în care trebuie depus un efort continuu”.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.