Noi reglementări privind certificarea dobândirii competențelor calificării profesionale
Certificatele de calificare și calificare profesională ce vor fi eliberate absolvenților din sistemul național de învățământ preuniversitar vor fi însoțite de un Supliment descriptiv, în format Europass, care va atesta dobândirea de competențe specifice unei calificări profesionale pentru un anumit nivel de pregătire profesională. De asemenea, persoanele care au depășit cu cel puțin patru ani vârsta de școlarizare și care au finalizat învățământul primar în cadrul Programului „A doua șansă” vor primi un certificat care să ateste absolvirea acestui nivel de studii.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial