Dezvoltarea centrelor de date la nivel global, o oportunitate pentru România de a deveni un jucător-cheie în regiune
Numărul 44, 6-12 nov. 2024 » Conectarea la era digitală
Dezvoltarea centrelor de date la nivel global reprezintă o oportunitate mare pentru România de a deveni un jucător-cheie în regiune și un actor principal în procesul de stabilizare a rețelelor energetice și de atingere a obiectivelor de utilizare a energiei verzi, sunt de părere specialiștii Eaton, o companie inteligentă de management al energiei, relatează Agerpres. În opinia acestora, cu ajutorul soluțiilor moderne de management al energiei, România are un potențial uriaș de creștere în acest segment.
„Prin definiție, centrele de date au un rol semnificativ în economia digitală, dar sunt recunoscute și pentru consumul ridicat de energie. Tendința globală este de creștere exponențială a cererii de energie pentru centrele de date, aceasta urmând a se dubla până în anul 2026, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA). Creșterea vine pe fondul dezvoltării în ritm accelerat a Inteligenței Artificiale, care vine cu o mulțime de beneficii, dar și cu un consum considerabil mai mare. De exemplu, o singură interogare a AI consumă de zece ori mai multă energie decât o căutare standard pe Google”, spun aceștia.
În România, evoluția centrelor de date a fost accelerată în ultimii ani de creșterea nevoilor digitale, iar utilizarea AI adaugă o nouă dimensiune în această ecuație. Cererea pentru servicii de cloud, stocare și procesare de date a crescut semnificativ, determinând dezvoltarea de noi centre de date, în special în marile orașe precum București și Cluj-Napoca. Cu toate acestea, utilizarea intensă a tehnologiilor AI implică un consum enorm de energie, dat fiind faptul că antrenarea și rularea modelelor AI necesită capacități masive de procesare.
Centrele de date din România au înregistrat o creștere semnificativă a consumului de energie în ultimii ani, reflectând expansiunea sectorului digital și nevoile tot mai mari ale procesării datelor, inclusiv în domeniul AI. Un exemplu important este ClusterPower din Craiova, care este cel mai mare centru de date din Europa de Sud-Est și dispune de propria sa sursă de energie, folosind o centrală de trigenerare cu capacitatea de 200 MW.
„În contextul unei creșteri considerabile a întregului sector, este important ca cererea de energie electrică să fie satisfăcută prin generare de energie regenerabilă și nu prin combustibili fosili intensivi în carbon. În timp ce unele regiuni au făcut progrese impresionante în implementarea energiei regenerabile, altele rămân în urmă, creând disparități care subminează obiectivele globale de sustenabilitate. Chiar și noul obiectiv obligatoriu stabilit de Directiva Energetică a Uniunii Europene de a asigura că cel puțin 42,5% din energie provine din surse regenerabile nu reușește să abordeze cerințele energetice în creștere rapidă ale erei digitale”, susține Gabriel Tache, director general al Eaton România.
Odată cu dezvoltarea exponențială a utilizării AI și extinderea centrelor de date în România, protecția acestora devine esențială pentru asigurarea continuității operațiunilor critice. Pe lângă nevoia tot mai mare de energie, fiabilitatea infrastructurii energetice este crucială. În acest context, utilizarea sistemelor UPS (Uninterruptible Power Supply) este necesară pentru a proteja centrele de date împotriva întreruperilor de curent sau fluctuațiilor de tensiune care ar putea afecta echipamentele și procesele de calcul extrem de sensibile.
Cu toate că sunt consumatori majori de energie, centrele de date au potențialul de a sprijini tranziția energetică și de a trece la verde. Ele pot ajuta la stabilizarea rețelei prin tehnologii inovatoare, cum ar fi răspunsul la cerere și sistemele de stocare a energiei în baterii (BESS). Industria centrelor de date investește din ce în ce mai mult în energie verde prin acorduri de achiziție de energie (PPA) pentru energie regenerabilă, ceea ce ajută la decarbonizarea rețelei prin finanțarea unei părți semnificative a energiei fără carbon. Acest angajament față de energia regenerabilă este crucial, deoarece centrele de date pot conduce o tranziție mai largă către energie curată, subliniază specialiștii.
„Intervenția guvernului este esențială în abordarea acestor provocări. Factorii de decizie politică trebuie să creeze un mediu care să încurajeze adoptarea rapidă a energiei verzi și să sprijine modernizarea rețelei. Acest lucru include investiții în modernizări ale infrastructurii, oferirea de stimulente pentru generarea de energie durabilă la fața locului și dezvoltarea de politici care să faciliteze integrarea energiei regenerabile în rețea”, adaugă aceștia.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara