MyWIZ, secretul contabililor de succes
Digitalizarea industriei: investiții publice și private de 50 de miliarde de euro la nivel comunitar

Digitalizarea industriei: investiții publice și private de 50 de miliarde de euro la nivel comunitar

Numărul 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016  »  Conectarea la era digitală

Comisia Europeană (CE) a prezentat un set de măsuri menite să sprijine și să conecteze inițiativele naționale pentru digitalizarea industriei și a serviciilor conexe în toate sectoarele și să stimuleze investițiile prin intermediul parteneriatelor strategice și al rețelelor. Demersul are loc în contextul acțiunilor sale de punere în aplicare a Strategiei privind crearea unei piețe unice digitale. Comisia propune, de asemenea, măsuri concrete pentru accelerarea elaborării unor standarde comune în domenii prioritare, cum ar fi rețelele de comunicații 5G sau securitatea cibernetică, și pentru modernizarea serviciilor publice. Planurile prezentate prevăd și instituirea de către Comisie a unui sistem european de tip cloud care, ca prim obiectiv, va oferi unui număr de 1,7 milioane de cercetători și 70 de milioane de profesioniști din domeniul științei și al tehnologiei un mediu virtual pentru a stoca, a gestiona, a analiza și a reutiliza un volum însemnat de date de cercetare.

Agendă UE pentru dobândirea competențelor digitale

Digitalizarea produselor și a serviciilor va genera anual în Europa venituri suplimentare de peste 110 miliarde de euro pentru industrie, în următorii cinci ani, potrivit unor studii care au stat la baza demersurilor în acest domeniu la nivel comunitar. Mai multe state membre ale UE au lansat deja strategii de sprijinire a digitalizării industriei. Însă este necesară o abordare cuprinzătoare la nivel european pentru a se evita fragmentarea piețelor și pentru a valorifica pe deplin beneficiile evoluțiilor digitale, cum ar fi internetul obiectelor.

În cadrul acestei abordări, CE va investi 500 de milioane de euro într-o rețea a platformelor de inovare digitală la nivelul întregii UE (centre de excelență în domeniul tehnologiei) în care întreprinderile pot să beneficieze de consiliere și să testeze inovațiile digitale. De asemenea, va institui proiecte-pilot la scară largă pentru a consolida internetul obiectelor, producția avansată și tehnologiile în ceea ce privește orașele și locuințele inteligente, mașinile conectate sau serviciile de sănătate mobile. Totodată, Comisia va prezenta o agendă a UE pentru competențe care va contribui la dobândirea de către cetățeni a aptitudinilor de care aceștia au nevoie pentru locurile de muncă în era digitală. „În ansamblu, planurile prezentate ar trebui să mobilizeze peste 50 de miliarde de euro pentru investiții publice și private care să sprijine digitalizarea industriei”, se precizează într-un comunicat al CE.

Aplicarea principiului „doar o singură dată” pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier

Executivul de la Bruxelles consideră că cetățenii și întreprinderile nu valorifică încă pe deplin serviciile publice digitale care ar trebui să fie disponibile fără opreliști în UE. În context, planul de acțiune privind guvernarea electronică va moderniza serviciile publice digitale și va transforma Europa într-un loc mai atrăgător pentru a trăi, a munci și a investi. CE a prezentat 20 de măsuri care urmează să fie lansate până la sfârșitul anului 2017, între care: instituirea unui portal digital unic menit să permită utilizatorilor să obțină toate serviciile în materie de informare, asistență și soluționare a problemelor de care au nevoie pentru a-și desfășura în mod eficient activitatea la nivel transfrontalier; interconectarea tuturor registrelor comerțului și registrelor de insolvență și conectarea lor la portalul e-justiție, care va deveni un ghișeu unic; instituirea unui proiect-pilot la care vor participa administrațiile care aplică principiul „doar o singură dată” pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier – aceasta înseamnă că întreprinderile vor trebui să furnizeze documente autorităților publice doar într-un singur stat membru al UE, chiar dacă își desfășoară activitatea și în alte state membre ale UE; accelerarea tranziției la achizițiile publice electronice, la semnăturile electronice și la punerea în aplicare a principiului „doar o singură dată” în domeniul achizițiilor publice.

Noul set de inițiative constituie primul pachet referitor la industrie din cadrul Strategiei privind piața digitală. Acesta a fost anunțat de președintele CE, Jean-Claude Juncker, la Paris, în octombrie 2015. Pachetul urmează unui prim set de propuneri adoptate în decembrie 2015 privind drepturile de autor și contractele digitale, precum și unui proiect de decizie privind coordonarea spectrului, prezentat în februarie 2016. Strategia privind piața unică digitală include 16 inițiative care urmează să fie prezentate până la sfârșitul acestui an. (Al.R.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.