Din 2023, un nou program guvernamental pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat
Telex » Știri 30 decembrie 2022
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) anunță că va derula, începând cu anul 2023, Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Astfel, potrivit ministrului Cseke Attila, începând cu data de 3 ianuarie 2023, ora 10:00, solicitanții Programului au la dispoziție o perioadă de 60 de zile pentru a încărca, în platforma digitală investiții.Mdlpa.ro, cererea de finanțare, însoțită de raportul sintetic al evaluării seismice și de raportul de audit energetic, în cazul în care aceștia solicită finanțare integrată.
Pentru anul 2023, Programul are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare și 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanțarea este de 100%; ministerul nu cere cofinanțare nici de la locatari, nici de la autoritățile locale sau centrale, a subliniat Cseke Attila.
Ministrul a precizat că programul este unul multianual, de interes și utilitate publică, derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/ 2022, și, în cadrul programului, vor fi incluse atât clădirile de locuințe multietajate, cât și clădirile publice, încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII. Cererile de finanțare pot fi depuse de autoritățile publice locale și centrale, fiind aplicat criteriul primul venit – primul servit.
În vederea consolidării și reabilitării clădirilor, se pot finanța, de la bugetul de stat, inclusiv cheltuielile legate de asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții, cele legate de elaborarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, verificarea tehnică a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, asistența tehnică din partea proiectantului, cheltuielile pentru realizarea investiției de bază, cele pentru organizarea de șantier, precum și cheltuielile diverse și neprevăzute.
„Obiectivul Programului îl constituie finanțarea proiectării și execuției lucrărilor de consolidare la clădirile încadrate de către experți tehnici atestați pentru cerința fundamentală rezistență mecanică și stabilitate în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică, realizată în conformitate cu normativul Cod de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3, în vigoare la data solicitării includerii în program, în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurării funcționalității acestora conform tuturor cerințelor fundamentale și a creșterii eficienței energetice”, menționează MDLPA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice