Din anul școlar 2016-2017, elevii au propriul Statut
Numărul 20-21, 16-29 august 2016 » Direct de la sursă
Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin Ordinul nr. 4.472/2016, Statutul Elevului, document ce reglementează drepturile și obligațiile elevilor înmatriculați în instituțiile de învățământ de stat, particular sau confesional din România. Este primul document de acest tip, elaborat în România după 1990, care consacră într-o formă consolidată drepturile și obligațiile elevilor. Forma finală s-a conturat în urma dezbaterii publice pe care Ministerul Educației a organizat-o în perioada 17 iunie – 4 iulie. Prevederile Statutului se aplică începând din anul școlar 2016-2017.
O componentă majoră a acestui document o reprezintă întărirea rolului elevilor în comunitatea școlară. „Îmi doresc ca Statutul Elevului să contureze un cadru în care vocea elevului să se facă auzită cu adevărat în comunitatea școlară. O voce informată, responsabilă, interesată să protejeze drepturile elevilor și să crească, totodată, capacitatea tinerilor de a se implica în viața școlii. Îmi doresc, de asemenea, ca elevii și profesorii să aibă un dialog activ, să devină parteneri pentru un bine comun, acela al elevului, pentru că școala este despre și pentru elevi”, a declarat ministrul Mircea Dumitru.
Statutul a fost elaborat de ministerul de profil în colaborare cu Consiliul Național al Elevilor și alte organizații reprezentative ale elevilor și este fundamentat pe respectarea valorilor comunității școlare și ale sistemului educațional. În acest sens, au fost avute în vedere accesul liber și gratuit la educație de calitate, libertatea de expresie, dreptul de a beneficia în mod echitabil de resursele materiale și educaționale furnizate de sistemul de învățământ, onestitatea intelectuală, sprijinirea gândirii critice, respectarea demnității tuturor membrilor comunității școlare, respectiv deschiderea instituțională pentru schimbări constructive.
Potrivit documentului, drepturile elevilor sunt structurate în cinci categorii: drepturi educaționale, drepturi de asociere și exprimare, drepturi sociale, recompense și alte drepturi. Documentul prevede deopotrivă îndatoriri, interdicții și sancțiuni pentru încălcarea de către elevi, în incinta unității de învățământ, a prevederilor statutului sau a prevederilor explicite din actele normative în vigoare.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc