Incontestabil, a crescut gradul de interes public față de evoluția produsului intern brut (PIB). Faptul că, la nivel de masă, s-a înțeles mai bine decât în perioadele precedente că un spor de PIB înseamnă, în esență, creștere economică, a fost și este de natură a determina un curent cvasigeneral de analiză și interpretare a celui mai sintetic indicator economico-social utilizat până în prezent. Se cuvine a se accentua sintagma „economico-social” deoarece – până nu demult – avea o largă circulație întrebarea: cum se regăsește creșterea PIB în buzunarul cetățeanului (contribuabilului, consumatorului etc., după caz)? Or, în condițiile în care principalul factor de creștere a PIB (unii îl desemnează drept singurul) îl constituie majorarea semnificativă a consumului, este limpede că avem de-a face și cu bani mai mulți în buzunarul cetățeanului.

Aceasta nu înseamnă, firește, că sporul se regăsește egal sau măcar echitabil în toate buzunarele. Din păcate, continuă să se adâncească diferențierile în materie de venituri și, implicit, în calitatea vieții. Este încă o temă esențială care se impune a fi tratată ca atare. Inegalitățile sociale nu sunt numai un efect al modului în care se distribuie și se redistribuie veniturile pe ansamblul societății, mai ales în segmentele ei cele mai defavorizate, ci și un factor de frânare a unei creșteri economice sănătoase.

De aici, însă, a considera că sporul de consum reprezintă un factor negativ este o cale destul de lungă. În condițiile în care se perpetuează excedentul de cerere agregată, orice progres în satisfacerea nevoilor concetățenilor noștri este de salutat, dar în limite și din perspectiva cerinței imperioase de a se atenua inegalitățile sociale. Așadar, problema de fond vizează capacitatea economiei românești, respectiv resursele productive angajate sau care pot fi angajate într-un proces coerent de diminuare a excedentului de cerere agregată.

Nu este singurul aspect care impune analize nuanțate dacă există dorința sinceră de a diminua cantitatea de confuzii care, la rândul ei, constituie un factor de frânare a procesului de creștere economică pe baze sănătoase.

În această ordine de idei, ne confruntăm cu multe situații paradoxale. Una dintre ele se referă la faptul că o creștere considerabilă a producției industriale mărește ecartul între nevoile de consum solvabile și acoperirea lor din resurse interne. Așa, de exemplu, pe primul semestru din 2017 (cum informăm și în ediția de față a publicației noastre) industria românească a avut o creștere impresionantă, de circa 8%, a doua ca ritm la scara Uniunii Europene. Este foarte bine că o parte considerabilă a producției industriale este destinată exportului, dar anumite stări de fapt din ramurile producătoare de bunuri de consum, inclusiv alimentar, arată că nu este stimulată așa cum se cuvine exact producția internă, capabilă să reducă excedentul de cerere agregată, mai ales în acest an când recoltele se anunță cu sporuri importante față de anul trecut.

Excedentul de cerere la care ne referim a determinat și adâncirea deficitului de cont curent, exportul net tinzând să fie înregistrat cu semnul minus, ceea ce va atrage o serie de procese și fenomene negative mai ales în privința îndatorării externe.

Cum era de așteptat, datele publicate de INS au readus în atenție raportul dintre PIB-ul potențial și cel realizat în primul semestru al acestui an. Se vorbește chiar despre o iminentă supraîncălzire a economiei ca rezultantă a creșterii mai rapide a PIB-ulu real față de cel potențial. Fără îndoială, avem de-a face – și aici – cu o temă extrem de importantă. Deocamdată, în absența unor detalieri privind aportul sectorial la creșterea valorii adăugate pe întreaga economie, soluțiile cele mai bune sunt dificil de identificat. Ceea ce nu înseamnă că politicile de venituri, precum și cele fiscal-bugetare și monetare nu trebuie adaptate la ceea ce indică semnalele din economie. De aici, una dintre principalele concluzii referitoare la creșterea economică din primul semestru al anului în curs: dezvoltarea și consolidarea elementelor pozitive certe din economie impun noi măsuri, unele urgente, cu un predominant caracter prudențial. Să nu uităm ceea ce ne oferă înțelepciunea populară: să nu ne întindem mai mult decât ne ține plapuma.

(Copyright foto: naphotos / 123RF Stock Photo)