Direct de la sursă

ANOFM: Peste 14.000 de participanți la cursurile de formare profesională în primele șapte luni ale anului

Direct de la sursă

În perioada ianuarie-iulie 2016, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulților, centrelor proprii din cadrul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, dar și prin intermediul furnizorilor de formare autorizați 14.538 de persoane.

Nr. 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016


Consumatorii pot solicita online denumirea fondului de pensii private la care sunt alocați

Direct de la sursă

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat o aplicație, disponibilă pe asfromania.ro, prin intermediul căreia participanții în cadrul fondurilor de pensii administrate privat Pilonul II pot afla, în termen de maximum 10 zile, denumirea fondului la care sunt alocați. „Noul instrument oferă un plus de transparență și scurtează timpul de soluționare a acestui tip de solicitări, întregul proces fiind gestionat online. Aplicația poate fi accesată, în condiții de deplină siguranță, atât de pe dispozitive desktop, cât și de pe dispozitive mobile”, se arată într-un comunicat al ASF.

Nr. 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016


Formulare fiscale în limba engleză

Direct de la sursă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că pentru a veni în sprijinul contribuabililor nerezidenți publică pe pagina de Internet a instituției versiunea în limba engleză a următoarelor formulare, însoțite de instrucțiunile de completare: formularul 015 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care nu au sediu permanent în România”; formularul 030 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice care nu dețin cod numeric personal”; formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”; formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”; formularul 200 „Declarație privind veniturile realizate în România”.

Nr. 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016


Autorizația de securitate la incendiu se va putea obține până la 30 iunie 2017

Direct de la sursă

Persoanele care dețin construcții și amenajări ce funcționează fără autorizație de securitate la incendiu vor putea obține acest document până cel târziu 30 iunie 2017, potrivit unei ordonanțe adoptate de Guvern. Până la data obținerii autorizației de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcționarea construcțiilor și amenajărilor din punctul de vedere al asigurării cerinței de securitate la incendiu rămâne în exclusivitate beneficiarilor investițiilor.

Nr. 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016


BEREC oferă stagii de practică plătite pentru absolvenți

Direct de la sursă

Oficiul Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (BEREC) a anunțat lansarea competiției pentru efectuarea unor stagii de practică remunerate cu peste 900 euro pe lună, având o durată inițială de șase luni și derulate la sediul BEREC din Riga, pentru profilurile Resurse Umane (Direcția administrativ-financiară), General (Direcția Management Programe) și Administrativ (Direcția Management Programe), informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Nr. 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016


Prima rectificare bugetară din acest an – priorități: sănătatea, educația și drepturile sociale

Direct de la sursă

Guvernul a aprobat prima rectificare a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2016, prioritățile fiind sănătatea, educația și drepturile sociale. Prin rectificarea bugetară se asigură finanțarea necesară proiectelor și politicilor publice promovate de Guvern, precum și pentru punerea în aplicare a măsurilor decise de Parlament, un efort bugetar cumulat de peste 3 miliarde de lei, resurse asigurate cu menținerea deficitului bugetar la parametri asumați în bugetul de stat pentru 2016: 2,8% din PIB în termeni cash și 2,9% din PIB pe metodologia ESA.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


BNR menține rata dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an

Direct de la sursă

În ședința din 4 august 2016, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a hotărât următoarele: menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an; gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar; păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.