Direct de la sursă

Propuneri la nivel comunitar privind un nou cadru de examinare a investițiilor străine directe

Direct de la sursă

Comisia Europeană (CE) a prezentat o serie de propuneri privind crearea unui cadru european de examinare a investițiilor străine directe în Uniunea Europeană. În paralel, CE va demara o analiză detaliată a fluxurilor de investiții străine directe în UE și va institui un grup de coordonare cu statele membre, pentru a contribui la identificarea preocupărilor și a soluțiilor strategice comune în domeniul acestor investiții.

Nr. 36, 19-25 sept. 2017


CE: Reforma inițiativei cetățenești

Direct de la sursă

Comisia Europeană (CE) a adoptat, la mijlocul lunii septembrie, propunerile de revizuire a Regulamentului privind inițiativa cetățenească europeană și a celui privind partidele și fundațiile politice europene. Demersul are ca scop întărirea legitimității democratice în UE prin facilitarea participării cetățenilor la procesul de decizie european.

Nr. 36, 19-25 sept. 2017


Timpul anual de instruire recomandat pentru educația obligatorie în programul de zi, în Europa (2015-2016)

Direct de la sursă

Ministerul Educației Naționale a publicat o analiză referitoare la timpul anual de instruire recomandat pentru educația obligatorie în programul de zi, în Europa (2015-2016). „Timpul de instruire reprezintă durata pe parcursul căreia o școală publică trebuie să asigure instruirea elevilor la toate disciplinele integrate în curriculumul obligatoriu și opțional, în cadrul școlii și în activități în afara școlii care sunt părți formale din programele obligatorii.”

Nr. 36, 19-25 sept. 2017


PMB finanțează proiecte propuse de bucureșteni

Direct de la sursă

Primăria Municipiului București (PMB) derulează, până la 24 noiembrie a.c., o campanie pentru identificarea de proiecte de interes local inițiate de cetățeni, intitulată Propune pentru București!. Concret, prin acest program, municipalitatea urmărește identificarea a 20 de proiecte prioritare, de interes local, inițiate de cetățeni, care vor putea fi asumate și implementate de Municipiul București începând cu anul 2018.

Nr. 36, 19-25 sept. 2017


Se înființează Direcția generală de programare economică în cadrul Comisiei Naționale de Prognoză

Direct de la sursă

În cadrul Comisiei Naționale de Prognoză (CNP) va fi înființată Direcția generală de programare economică, care va realiza analize de impact și de fundamentare a orientărilor strategice și politicilor publice ale României, potrivit unei ordonanțe adoptate de Guvern, act normativ despre al cărui proiect CECCAR Busines Magazine a informat într-un număr anterior.

Nr. 34-35, 5-18 sept. 2017


În dezbatere publică, proiectul de lege privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții - S.A. (FSDI)

Direct de la sursă

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind înființarea FSDI, elaborat împreună cu reprezentanți ai Ministerului Economiei, Ministerului Energiei și Ministerului Muncii și Justiției Sociale, consultând, totodată, reprezentanți ai altor instituții publice, în cadrul unui grup de lucru și al unei comisii interministeriale aprobate în acest sens de Guvern.

Nr. 34-35, 5-18 sept. 2017


Liceenii români pot aplica pentru bursa FLEX 2018-2019

Direct de la sursă

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională (American Councils for International Education) și de Ministerul Educației Naționale, invită liceenii cu cetățenie română să participe la programul Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2018-2019.

Nr. 34-35, 5-18 sept. 2017


Eurostat: România, locul trei în UE la ponderea în PIB a cheltuielilor pentru ordine și siguranță publică

Direct de la sursă

România se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană în funcție de ponderea în PIB a cheltuielilor pentru ordine și siguranță publică, de 2,3%, valori mai ridicate fiind înregistrate în Bulgaria (2,8%) și Slovacia (2,4%), potrivit datelor aferente anului 2015 publicate de biroul european de statistică, Eurostat, citate de News.ro.

Nr. 32-33, 22 aug. - 4 sept. 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.