Recomandările IFAC pentru statele G20
Conform Federației Internaționale a Contabililor (IFAC), stabilitatea și transparența economică globală, precum și recâștigarea încrederii publicului vor crește semnificativ dacă va exista un efort susținut din partea G20 în vederea unei guvernări mai solide în toate sectoarele de activitate. Înaintea Reuniunii la nivel înalt a G20 de anul acesta, ce va avea loc la Hamburg, Germania, în perioada 7-8 iulie, IFAC a emis recomandări practice pentru statele G20 care vor susține atât economia globală, cât și obiectivele G20 pentru anul 2017.
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru