Inventarul Forestier Național
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (INCDS), a finalizat centralizarea și interpretarea datelor rezultate din primul ciclu al Inventarului Forestier Național (IFN). Astfel, România beneficiază de o „radiografie” a resurselor forestiere de care dispune, realizată, în premieră, cu o metodologie modernă, similară celor folosite, în prezent, în statele europene, cu adaptările corespunzătoare caracteristicilor vegetației forestiere și condițiilor de relief din țara noastră.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc