Directorul AFIR: Aplicația pentru telefoanele mobile CPAC va cuprinde, până la finalul anului, și pensiunile, inclusiv cele din Republica Moldova
Telex » Știri 13 mai 2019
Aplicaţia pentru telefoane mobile „Catalogul Produselor Alimentare Certificate” (CPAC) va fi extinsă până la finele anului cu un modul pentru pensiuni, inclusiv cele din Republica Moldova, iar din 2020 va include şi târgurile, expoziţiile şi iarmaroacele, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu. „Am finalizat modulul pentru crame şi produse viticole, care în prezent este operaţional, iar până la finele anului vom avea şi modulul pentru pensiuni, inclusiv pensiunile din Republica Moldova. Este o muncă destul de mare, cu acest regulament european - GDPR - pentru că trebuie să cerem acordul tuturor beneficiarilor ca să le facem datele lor publice, dar eu zic că până la finalul anului vom avea gata şi acest modul. Anul viitor vom include în sistem şi târgurile, expoziţiile şi iarmaroacele. Cel mai important lucru este, cred, folosirea localizării prin GPS, pentru că atunci când eşti la o pensiune din judeţul Buzău sau din Maramureş şi vrei să vezi un produs tradiţional certificat apeşi pe respectivul produs şi te duce până la poarta producătorului. Aplicaţia aceasta este foarte folosită şi foarte utilă, inclusiv nouă, la nivelul ministerului. Tuturor colegilor mei care merg în teritoriu eu le-am recomandat, pentru că tot decontăm aceşti bani, să meargă la pensiuni finanţate de agenţie prin fonduri europene. În felul acesta vrem să-i sprijinim în continuare pe aceşti beneficiari, pe aceşti antreprenori, pentru realizarea planurilor de afaceri”, a explicat Adrian Chesnoiu.
El a subliniat că realizarea acestei aplicaţii a durat aproximativ un an, fiind implicaţi doar doi experţi din AFIR, car au lucrat în sistem de voluntariat, şi doar în timpul liber, iar statul român nu a cheltuit niciun leu pentru dezvoltarea acestei aplicaţii.
Aplicaţia pentru telefoane mobile CPAC a fost lansată la începutul lunii noiembrie 2018, la târgul de agricultură Indagra, iar la ora actuală cuprinde 916 produse agroalimentare înregistrate pe scheme naţionale şi europene de calitate şi 290 de producători. Prin această aplicaţie, utilizatorii vor putea verifica autenticitatea produselor şi vor putea consulta detaliile referitoare la producător şi la reţetele utilizate, cu ajutorul funcţiei de scanare a codurilor QR aplicate pe etichetele produselor omologate.
CPAC cuprinde în prezent lista cu toate produsele atestate, detalii produs (descriere, locaţie, denumire, tip atestat, categorie produs), vizualizare pe hartă GPS a tuturor producătorilor de produse alimentare atestate (Tradiţional, Montan, Reţetă Consacrată, Denumire de Origine Protejată (DOP), Indicaţie Geografică Protejată (IGP), Specialitate Tradiţională Garantată (STG), Produse Viticole Atestate) cu posibilitate de accesare şi contact direct din aplicaţie, vizualizare detalii despre producători (telefon, adresă sediu social şi punct lucru, listă atestate), căutare în lista de atestate a producătorilor după diverse criterii, filtrare produse într-un anumit judeţ sau pe o anumită rază, în funcţie de tipul atestatului şi categoria de produs, citire QR Code de pe orice etichetă pentru aflare detalii produs. La ora actuală sunt incluse în aplicaţie nouă categorii de produse (carne, băuturi, panificaţie, lapte, legume-fructe, peşte, produse apicole, produse vinicole şi crame, altele.)
Aplicaţia CPAC poate fi folosită oriunde în lume dacă produsul are un QR cod care poate fi scanat cu această aplicaţie şi va da toate detaliile despre produs, despre reţetă, despre producător, când a fost certificat sau dacă mai are certificat valabil. Dacă un certificat expiră, acest produs este scos automat din baza de date.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice