Cum să compensați pierderile salariale după noile schimbări fiscale cu tichele de masă Edenred
Directorul ANPC: Atenție la comercianții și piețele online care nu au sediul în Uniunea Europeană

Directorul ANPC: Atenție la comercianții și piețele online care nu au sediul în Uniunea Europeană

Telex » Știri 16 decembrie 2024  

Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANCP), Paul Anghel, recomandă consumatorilor să acorde o atenție deosebită în această perioadă la comercianții și piețele online care nu au sediul în Uniunea Europeană, având în vedere că luna decembrie aduce diverse cadouri, de la produse cosmetice, bijuterii, până la confecții textile și încălțăminte, relatează Agerpres.

„Atenție la comercianții și piețele online care nu au sediul in Uniunea Europeană! Dacă operatorul economic care administrează site-ul de pe care achiziționează produsele nu are personalitate juridică în Uniunea Europeană capacitatea autorităților de a interveni în protejarea intereselor consumatorilor este limitată. Să utilizeze cardul pentru a face plata atât în magazine, cât și online. Astfel câștigă timp, va ține cheltuielile sub control având mereu acces la extrasul de cont din aplicația băncii, se va bucura de extra avantaje precum cashback și discount-uri, iar în unele situații, precum cazurile de fraudă, își va putea recupera suma plătită”, a scris duminică Paul Anghel, pe pagina sa de Facebook.

În cazul produselor cosmetice, acesta sfătuiește consumatorii să fie atenți la o serie de detalii care să îi certifice faptul că produsele cumpărate sunt de calitatea dorită, nu sunt periculoase pentru sănătate, iar informarea/etichetarea lor respectă prevederile legale în vigoare.

Astfel, consumatorii trebuie să achiziționeze produse cosmetice numai din magazine sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care vor avea nevoie în cazul unei reclamații.

„În plus, atenționez asupra faptului că produsele originale nu se vând în afara lanțurilor de distribuție cum ar fi tarabele sau persoane fizice care le comercializează «cu sacoșa»; să fie atenți la prețuri, deoarece prețurile mici propuse sunt dubioase, produsele provenind cu siguranță din filiere paralele; să verifice dacă ambalajul corespunde, din punctul de vedere al calității, valorii produsului. Sunt șanse mari ca un produs așa-zis «de lux», ambalat într-o cutie de carton/plastic banală, să fie de fapt o contrafacere; să examineze cu atenție eticheta, o calitate proastă a tipăririi acesteia putând ascunde o contrafacere”, avertizează directorul general al ANPC.

De asemenea, consumatorii trebuie să știe că unii producători și importatori „de marcă” au adoptat voluntar personalizarea unor produse cu etichetă - hologramă, pentru securizarea lor și pentru protejarea mărcii, iar pe orice produs cosmetic trebuie să fie inscripționat numele sau denumirea producătorului ori a persoanei responsabile cu introducerea pe piață, ori al importatorului de produse din afara UE.

În ceea ce privește bijuteriile, care se se vând peste tot, de la tarabe până la supermarket-uri, magazine de bijuterii și târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare Crăciunului, contează foarte mult locul de unde aleg să le cumpere, menționează Anghel în postarea sa.

„Dacă optează pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semiprețioase, ar fi bine să o cumpere numai din magazine autorizate să vândă astfel de produse. O bijuterie «din argint» vândută la colț de stradă și al cărei preț este mic nu poate fi din argint! (...) Pentru consumatori, informarea poartă un rol esențial înainte de cumpărarea propriu-zisă. Cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse, este încrederea pe care o oferă consumatorului furnizorul de astfel de bunuri”, a mai scris comisarul ANPC pe pagina de socializare.

De exemplu, unul din lucrurile de care trebuie să se țină seama, referitor la încrederea conferită de furnizor, este autorizația eliberată de ANPC operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu metale prețioase, a cărei copie trebuie să fie afișată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului.

„Sfătuiesc să evite cumpărarea bijuteriilor din metale prețioase și/sau pietre prețioase de la vânzătorii ambulanți. Achiziționarea bijuteriilor din metal prețios trebuie să se facă de la operatorii economici autorizați de ANPC să efectueze operațiuni cu metale prețioase. Consumatorii trebuie să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate, de vânzătorii ambulanți sau care se află în spații neautorizate pentru comercializarea unor astfel de produse”, avertizează Paul Anghel.

Potrivit sursei citate, consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită și la achiziționarea confecțiilor textile care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preț este exagerat de mic în raport cu prețul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute.

Astfel, produsele textile trebuie să fie etichetate și marcate cu compoziția fibroasă (denumirile fibrelor conținute, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre componente) și cu modul/instrucțiunile de întreținere; pentru confecțiile textile, indicarea modului de întreținere se face individual pe o etichetă realizată din materiale rezistente la tratamente umidotermice, într-un mod lizibil, eticheta montată/cusută în interiorul produsului, aceasta trebuind să reziste atâta timp cât rezistă și materialul de bază al produsului.

De asemenea, consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită la achiziționarea unor articole de încălțăminte de sport care poartă numele unor mărci consacrate (ex: „Adidas”, „Puma”, „Lotto”, „Nike” etc.) sau „asemănătoare” cu cele consacrate („Adibas”, „Puna”, „Mike” etc.) dar al căror preț este exagerat de mic în raport cu prețul real al unor astfel de produse, pentru că există riscul ca acestea sa fie contrafăcute.

Printre recomandările directorului general al ANPC se află: examinarea cu atenție a încălțămintei și probarea ambelor articole de încălțăminte ale perechii alese, înainte de a lua decizia de cumpărare; respectarea instrucțiunilor de întreținere (forma de prezentare uzuală a acestor instrucțiuni este un prospect introdus în ambalajul de comercializare); să știe că încălțămintea trebuie să fie etichetată prin pictograme corespunzătoare celor 3 părți componente ale încălțămintei (fața, căptușeala și acoperiș de branț, talpa exterioară) și materialelor utilizate la producerea articolelor de încălțăminte, și anume: piei cu față naturală, piei cu față corectată, materiale textile si alte materiale; etichetarea trebuie să fie vizibilă, bine aplicată și accesibilă și să nu inducă în eroare consumatorul, iar pictogramele trebuie să fie suficient de mari pentru ca informațiile conținute de acestea sa fie ușor de înțeles etc.

„Și ca un ultim sfat, atât pentru articolele textile, cât și de încălțăminte, trebuie solicitat și păstrat bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, consumatorul dorește să reclame calitatea/siguranța unui produs”, transmite directorul general al ANPC.

Nu în ultimul rând, Anghel sfătuiește consumatorii să acorde o mare atenție și în cazul promoțiilor.

Astfel, trebuie verificată valabilitatea acestora (durata), anunțul că promoția se desfășoară în limita stocului disponibil, prețul vechi barat și prețul nou afișat, precum și veridicitatea prețurilor pachetelor promoționale comparând prețul/unitate de produs cu prețul produsului din pachet. „Să aduci multe cadouri tuturor dar nu înainte de a parcurge rapid sfaturile de mai sus să nu cazi și tu în «capcanele» comerțului dar dacă totuși se întâmplă să nu îți fie teamă, colegii mei comisari în cadrul ANPC vor fi și în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă și chiar în perioada Crăciunului și a Anului Nou la datorie în slujba consumatorului de pretutindeni”, a mai scris Paul Anghel pe pagina sa de socializare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.