MyWIZ - Business în cloud
Directorul BVB: Companiile care nu fac eforturi în a avea un business sustenabil nu vor avea acces la finanțare

Directorul BVB: Companiile care nu fac eforturi în a avea un business sustenabil nu vor avea acces la finanțare

Numărul 7, 21-27 feb. 2024  »  Piața de capital

Companiile fără un model de business sustenabil nu vor avea, practic, acces la finanțare în viitor, a declarat, la un eveniment de specialitate, directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Adrian Tănase, citat de Agerpres. "Încercăm și noi cum putem să ajutăm emitenții să se pregătească și să fie competitivi pe acest trend (al raportării sustenabile - n. r.). Sperăm ca toate aceste eforturi să se intensifice. Dacă până acum am văzut că, voluntar, companiile încercau să se alinieze și să se pregătească pentru acest trend, acum vin chestiuni obligatorii. Nu știu cât de oportune sunt sau nu, n-am o viziune pe acest segment, însă sperăm ca toate companiile să fie gata să îndeplinească și aceste cerințe legale care, în acest an, cred că vor fi un hop destul de important în a se pregăti pentru raportările non-financiare. Sperăm că, într-un final, toate aceste eforturi pe care le fac să se vadă și în costurile de finanțare (...) Rezultatul final ar trebui să fie ca acea companie care este transparentă din punct de vedere al ESG să propună un model de business sau proiecte care sunt sustenabile, să aibă acces la finanțare și să aibă un acces la finanțare mai ieftină decât companiile care nu fac asta. Sunt convins că, la un moment dat, companiile care nu fac aceste eforturi nu vor avea practic acces la finanțare", a afirmat Tănase.

Reprezentantul BVB a punctat, totodată, faptul că scopul final este să existe pe piață companii atractive pentru investitori, atât instituționali, cât și individuali.

"Ne bucură și pe noi faptul că și dinspre autorități există mult focus pe acest segment, pe finanțarea de tip «green». Ne bucură foarte tare și pe noi vestea cu prima emisiune Green Bond făcută de Guvernul României. Din câte am discutat și eu cu participanții la această piață, apetitul se pare că este destul de ridicat. Sper să fie un succes această emisiune a Guvernului României, iar în ceea ce privește zona privată, deja am avut 12 așa nume-numitele «Label bonds», «Green Bonds», «Sustainability Bonds», astfel de emisiuni făcute în principal de bănci. Avem și o companie care deja este la a doua emisiune, în valoare de aproape două miliarde de euro, care s-a întâmplat prin Bursa de Valori București. Vă pot spune că aproape 70% dintre companiile pentru care se calculează acest scor au o evoluție bună, pozitivă față de ultimele scoruri", a subliniat Adrian Tănase, la cea de-a III-a ediție a Romanian Sustainability Forum, în cadrul căreia a fost abordată tema transpunerii și implementării în România a Directivei europene CSRD (Corporate Sustainability Reporting Directive).

Directiva Uniunii Europene (UE) de raportare corporativă de sustenabilitate (CSRD) modifică actuala Directivă de raportare nefinanciară (NFRD), iar domeniul de aplicare a actului legislativ este extins, pentru a se aplica unui număr mai mare de societăți europene și non-europene listate care operează pe piețele reglementate ale Uniunii. Astfel, companiile care fac deja obiectul NFRD vor trebui să se conformeze noilor modificări pentru anii fiscali ce încep la sau după 1 ianuarie 2024, raportând în 2025 datele din acest an.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.