Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Directorul CNAIR: Stadiul lucrărilor la secțiunea 5 din autostrada Sibiu-Pitești a ajuns la 15%

Directorul CNAIR: Stadiul lucrărilor la secțiunea 5 din autostrada Sibiu-Pitești a ajuns la 15%

Telex » Știri 22 august 2022  

Stadiul lucrărilor la secțiunea 5 din autostrada Sibiu-Pitești a ajuns la 15%, iar constructorii trebuie să recupereze întârzierile pentru ca traficul să se deschidă în anul 2025, a scris, pe Facebook, Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citat de Agerpres. Pentru finalizarea secțiunii 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (Curtea de Argeș-Pitești), constructorul trebuie să folosească peste 4 milioane de metri cubi de material de umplutură. Acest tip de material este exploatat acum din două gropi de împrumut, iar în perioada imediat următoare va fi deschisă și cea de a treia exploatare, a menționat oficialul.

Structurile de pe secțiunea 5 au o lungime de aproximativ 6.000 de metri liniari, iar pentru construcția lor se vor executa piloți forați cu lungimea totală de peste 80.000 de metri.

Până la finalul lucrărilor se vor turna 500.000 de metri cubi de beton și se vor așterne peste 400.000 de tone de asfalt. Greutatea tablierelor metalice folosite va depăși 10.000 de tone.

Puse cap la cap, toate elementele parapetelui folosit pe ambele sensuri ale secțiunii de 30,35 de km vor depăși distanța dintre Pitești și București.

La ora actuală, constructorul italian (care a primit deja un certificat negativ intermediar pentru întârzieri) are mobilizați în șantier peste 900 de lucrători și 300 de utilaje.

Lucrările pe care le efectuează acum armarea și cofrarea elementelor de structură, turnare beton, așterne și compactare terasamente, relocarea și protejarea utilităților.

„Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 15%, iar constructorul mai are de recuperat din întârzierile înregistrate față de graficul de lucrări, pentru care a primit certificatul negativ intermediar. Mai ales că mai are doar 3 ani până când, conform contractului, trebuie să finalizeze lucrările. Circulația trebuie să fie deschisă în anul 2025, iar constructorul (…) trebuie să fie conștient de acest lucru!”, a mai scris directorul general al CNAIR.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.