Directorul FMI spune că piețele financiare au motive să fie mai optimiste cu privire la situația economică
Telex » Știri 14 februarie 2023
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a spus că piețele financiare au motive să fie mai optimiste, arătând spre economia americană care este posibil să fi evitat recesiunea și spre redeschiderea economiei chineze după restricțiile impuse în pandemie, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Luând cuvântul la World Government Summit, găzduit de Emiratul Dubai, Kristalina Georgieva a descris previziunile FMI pentru 2023 drept "mai puțin pesimiste, dar nu grozave", având în vedere că Fondul prognozează o încetinire a ritmului de creștere economică în acest an, iar inflația va rămâne o sursă de îngrijorare.
Factorii pozitivi sunt reziliența piețelor muncii din SUA și Uniunea Europeană, redeschiderea Chinei și "rezultatele surprinzător de bune ale măsurilor de înăsprire a condițiilor financiare adoptate de băncile centrale, precum și faptul că inflația începe, în sfârșit, să scadă chiar dacă bătălia nu este câștigată încă", a adăugat Georgieva.
Întrebată dacă vor mai fi mai multe doze de înăsprire a politicii monetare, Georgieva a spus că FMI se așteaptă la înăsprirea politicii monetare în acest an, dar estimează că aceasta nu va continua și în 2024.
"Piețele financiare au motive să fie mai optimiste pentru că vedem, în sfârșit, că este posibil ca economia americană să evite recesiunea... ele văd, de asemenea, că se redeschide China și consumatorii chinezi se grăbesc să cheltuie banii pe care i-au economist în pandemie", a spus șefa FMI.
La finele lunii ianuarie, Fondul Monetar Internațional a prezentat o perspectivă mai favorabilă asupra economiei mondiale, în cel mai recent raport World Economic Outlook, estimând că anul acesta economia mondială nu va intra în recesiune, inflația va încetini, iar economiile europene au arătat o rezistență mai mare decât se preconiza. După un avans de 3,4% în 2022, economia mondială ar urma să înregistreze o creștere de 2,9% în 2022, față de o expansiune de 2,7% previzionată în octombrie, când FMI avertiza că ar putea urma o recesiune. Pentru 2024, FMI previzionează că PIB-ul global ar putea crește cu 3,1%, ușor sub previziunea din octombrie, deoarece va încetini cererea, resimțindu-se impactul majorării dobânzilor.
Europa emergentă și în curs de dezvoltare, unde este inclusă și România, ar urma să înregistreze o creștere de 1,5% în 2023 și de 2,6%, față de prognoza din octombrie, ce indica un avans de 0,6% în acest an și de 2,5% anul viitor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice