MyWIZ - Business în cloud
Directorul general al ANM: Anul 2019, cel mai călduros de când se fac măsurători în România

Directorul general al ANM: Anul 2019, cel mai călduros de când se fac măsurători în România

Numărul 48-49, 17 dec. 2019 - 13 ian. 2020  »  Roza vânturilor

Anul 2019 este, la acest moment, cel mai călduros de când se fac măsurători în România, respectiv din 1900, luându-se în considerare simularea ca luna decembrie să fie o lună normală, ceea ce este posibil să nu se întâmple, a declarat, pentru Agerpres, Elena Matescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). „Întreg anul 2019 a înregistrat nouă luni în care abaterile termice au fost semnificative. Noiembrie este cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere de 4,9 grade Celsius faţă de ceea ce ar fi normal pentru o lună noiembrie, în România. Luna iunie din acest an a fost, de asemenea, cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice. Chiar şi anul 2019 este, la acest moment, cel mai călduros an de când se fac măsurători în România, respectiv pentru perioada 1900 - 2019, luând în considerare simularea ca luna decembrie să fie o lună normală, ceea ce este posibil să nu se întâmple. Deja, avem în prima jumătate a lunii o abatere termică de 1,8 grade, în condiţiile în care semnalul pentru această săptămână indică, din nou, o vreme foarte caldă”, a menţionat Elena Mateescu.

Cât priveşte tendinţele meteorologice înregistrate la nivel mondial, oficialul ANM a subliniat faptul că 2019 se află pe podiumul celor mai călduroşi ani din ultimii 140 de ani. „La nivel mondial, la 3 decembrie, a fost prezentată analiza anului în curs de către Organizaţia Meteorologică Mondială, în cadrul Conferinţei Globale Climatice COP25 care s-a desfăşurat la Madrid. Astfel, concluzia este că anul 2019 pare a fi pe locul 2 sau 3 în topul celor mai călduroşi ani din istorie, de fapt din ultimii 140 de ani de când se fac măsurători la nivelul serviciilor meteorologice din întreaga lume. Este semnificativ de menţionat faptul că deceniul 2001 – 2019 este cel mai călduros. De asemenea, fiecare deceniu începând din 1980 şi până în prezent a fost mai cald decât deceniile precedente, comparativ cu perioada pre-industrială. Toate aceste comparaţii se fac, în special, cu perioada de referinţă 1850 – 1900. Acest lucru confirmă tendinţa evidentă, de la an la an, în ceea ce priveşte creşterea temperaturii medii anuale la nivel mondial şi, iată, că nici România nu face excepţie”, a susţinut directorul general al ANM.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.