Directorul general al Consiliul Concurenței: Retailerii vor intra în Monitorul Prețurilor cu toate produsele probabil din septembrie
Telex » Știri 20 iunie 2019
Companiile de retail vor publica preţurile pentru toate produsele, la nivel naţional, în Monitorul Preţurilor, probabil din septembrie, a declarat directorul general al Consiliului Concurenţei, Daniela Bădilă, citată de Agerpres. „Noutatea este că vor intra cu toate produsele, deci absolut toate produsele din magazine vor fi pe acest Monitor. Vom anunţa data, probabil din septembrie, vor intra cu toate produsele pe plan naţional, deci nu numai în Bucureşti”, a subliniat reprezentantul autorităţii de concurenţă.
Daniela Bădilă a estimat că toţi retailerii vor accepta să intre în proiectul Monitorul Preţurilor, iar Consiliul Concurenţei are în prezent baza legală pentru a-i obliga să participe la acest proiect. „Noutatea este că avem acum bază legală pentru a face obligatorie intrarea în acest proiect şi a retailerilor care iniţial nu au dorit. Eu, personal, consider că nu este cazul, întrucât până acum am avut o colaborare bună cu toate companiile implicate, ele şi-au oferit disponibilitatea, au alocat oameni, au alocat resurse financiare pentru a face această interconectare, deci nu cred că va fi nevoie să impunem companiilor să intre în acest proiect. Ele vor intra, cu siguranţă, cele care încă nu sunt”, a susţinut ea.
Oficialul autorităţii de concurenţă a subliniat că rolul Monitorului Preţurilor este doar un instrument de informare pentru cetăţeni, şi nu un mercurial al preţurilor: „Acest Monitor al Preţurilor are rol doar de informare, el nu va fi un magazin online în care să dai click şi să comanzi; deci va fi o informare a ta, atunci când vrei să mergi la cumpărături, pe un anumit coş de produse pe care tu le vei selecta din cele afişate. Nu este un mercurial, rolul nostru nu este să monitorizăm preţurile. Prin acest Monitor am dorit să facem o informare a consumatorilor, în special a celor mai puţin norocoşi din punct de vedere al veniturilor, care urmăresc reducerile anumitor produse, pentru a-şi achiziţiona un anumit coş de produse”, a adăugat directorul general.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane