Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Directorul general al Metrorex: Călătorii vor putea urca în metrou de la stația Tudor Arghezi în trimestrul II din 2023

Directorul general al Metrorex: Călătorii vor putea urca în metrou de la stația Tudor Arghezi în trimestrul II din 2023

Telex » Știri 14 decembrie 2022  

Călătorii vor putea urca în metrou din stația Tudor Arghezi, din sectorul 4, începând din al doilea trimestru al anului viitor, până atunci urmând să fie efectuate probe și teste, a anunțat Mariana Miclăuș, director general al Metrorex, citată de Agerpres. "Vom intra în faza de recepție a lucrărilor și, de asemenea, concomitent cu faza de recepție se va desfășura și perioada de probe și teste. Noi nu facem rabat de la siguranța și calitatea lucrărilor. Siguranța călătorilor este criteriul principal pentru noi, de aceea, în perioada următoare, împreună cu Autoritatea Feroviară Română, avem un program de testări și, în funcție de rezultatele pe care le vom evalua, de atingere a parametrilor tehnici necesari, se va trece la utilizarea metroului și de către călători. (...) Testele pot dura o lună sau cel puțin două luni, în funcție de rezultatele pe care le vom obține de atingere a parametrilor tehnici proiectați, adică în trimestrul doi 2023, în martie, aprilie", a spus Miclăuș la o conferință de presă referitoare la finalizarea lucrărilor de construcție a noii stații Tudor Arghezi, de pe magistrala M2.

Ea a subliniat că finanțarea acestui proiect s-a realizat cu sprijinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin direcțiile de specialitate, Ghidul solicitantului în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare fiind modificat astfel încât proiectele derulate de Metrorex, în parteneriat cu administrații publice locale, sunt eligibile pentru a fi finanțate din fonduri europene nerambursabile.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.