Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Directorul IATA consideră că industria transportului aerian va fi mai prudentă după criză

Directorul IATA consideră că industria transportului aerian va fi mai prudentă după criză

Telex » Știri 25 mai 2021  

Directorul general al Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA) se așteaptă ca industria să iasă din criza coronavirusului mai mică și mai prudentă, exprimându-și îndoiala că liniile aeriene vor încerca să se extindă prin achiziții, informează Reuters, preluată de Agerpres. Industria transportului aerian a fost lovită puternic de pandemia de Covid-19, în condițiile în care și în prezent numeroase avioane din întreaga lume sunt blocate la sol sau zboară cu un număr redus de pasageri, iar cererea își revine foarte lent.

„Va fi o industrie mai mică. Nu vom recupera toată capacitatea pierdută”, a declarat directorul general al IATA, Willie Walsh, menționând sutele de avioane retrase din serviciu și angajații care au fost concediați sau trimiși în șomaj tehnic. „Va fi, de asemenea, o industrie mai prudentă. Nu mă aștept să vedem operațiuni de tip fuziuni și achiziții, în principal pentru că oamenii vor fi foarte atenți cu privire la lichiditățile de care dispun”, a mai spus Willie Walsh. Potrivit acestuia, cheltuirea unor „resurse valoare de numerar” ar fi o operațiune mult prea riscantă, dar, cu toate acestea, crede că va avea un loc un proces de consolidare ca urmare a faptului că liniile aeriene își vor restructura operațiunile, iar unele vor da faliment.

„Companiile aeriene vor avea nevoie de timp pentru a-și repara bilanțurile contabile”, a precizat Willie Walsh.

Anterior, Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a estimat că cererea globală pentru călătorii cu avionul va reveni la nivelul din 2019 abia în anul 2024. Chiar dacă transportatorii aerieni care vor rezista vor ocupa locul lăsat liber de cei care vor da faliment, Walsh a îndemnat la prudență cu privire la cât de rapid se va derula procesul de redresare. „Pe termen scurt, companiile aeriene nu vor putea să își asume riscul de a prelua rute neprofitabile”, a spus directorul IATA. Cu toate acestea, Willie Walsh nu crede că această criză a subminat modelul de business al companiilor aeriene regionale și al transportatorilor de tip low-cost. „Nimic nu a schimbat natura competitivă a industriei”, a spus Willie Walsh.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.