Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Directorul IATA se așteaptă la reluarea zborurilor transatlantice în următoarele săptămâni

Directorul IATA se așteaptă la reluarea zborurilor transatlantice în următoarele săptămâni

Telex » Știri 9 iulie 2021  

Directorul general al Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA), Willie Walsh, și-a exprimat optimismul moderat privind cererea pentru călătorii în semestrul doi din 2021, adăugând că se așteaptă ca zborurile transatlantice între Marea Britanie și SUA să se reia în următoarele săptămâni, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Willie Walsh, fost director general la IAG, firma mamă care deține British Airways, a explicat că se extind programele de zbor în urma majorării cererii pentru călătorii și a progreselor înregistrate în campania de vaccinare, ceea ce va duce la reluarea rutelor care au fost închise până acum.

„Cred că va trebui să fim optimiști că vom vedea o relaxare privind zborurile transatlantice în următoarele săptămâni”, a declarat șeful IATA.

O reluare a zborurilor transatlantice ar însemna un sprijin semnificativ pentru operatorii aerieni, afectați de restricțiile de călătorie. Optimismul lui Walsh vine după ce, la mijlocul acestei săptămâni, IATA a publicat un raport în care se arată că cererea pentru transportul aerian de pasageri a scăzut cu 63% în mai, față de luna similară din 2019, înainte de apariția pandemiei. Declinul vine pe fondul restricțiilor și lipsei de coordonare între guverne și afectează redresarea sectorului aviației, a explicat Walsh.

El a apreciat că autoritățile care au adoptat o atitudine exagerat de prudentă sunt de vină pentru prelungirea efectelor crizei COVID-19 în sectorul călătoriilor, dar, cu toate acestea, mizează pe îmbunătățirea condițiilor în a doua jumătate a anului.

Majoritatea călătoriilor internaționale cu avionul sunt la un nivel scăzut la aproape 18 luni de la debutul pandemiei, din cauza menținerii restricțiilor.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.