MyWIZ, secretul contabililor de succes
Directorul PAID: Fonduri de 1,3 miliarde de euro pot fi aduse, în orice moment, în țară pentru despăgubiri

Directorul PAID: Fonduri de 1,3 miliarde de euro pot fi aduse, în orice moment, în țară pentru despăgubiri

Telex » Știri astăzi, 9:09  

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) are fonduri proprii suficiente și poate aduce în țară, în orice moment, prin cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, 1,3 miliarde de euro, garanția că aceia afectați de evenimente naturale ar putea fi despăgubiți, a declarat, luni, la conferința „Banking Forum”, Nicoleta Radu, directoarea generală a PAID România, citată de Agerpres. „Ne-am preocupat să avem și o sustenabilitate operațională suficientă, astfel încât să putem să despăgubim un număr foarte mare de asigurați în cazul în care s-ar întâmpla un eveniment foarte mare. Vreau să vă spun că, în cazul în care s-ar întâmpla un eveniment de anvergura celui din 1977, ar fi vorba, la portofoliul pe care îl avem noi acum, de 200.000 - 250.000 de dosare de daună, lucru care nu este foarte ușor de gestionat acum. Din punct de vedere financiar, pot să vă spun că PAID stă foarte bine în momentul de față. Are fonduri proprii suficiente, dar mai ales are un program de reasigurare de 1,3 miliarde de euro, care stă drept garanție că, în orice moment, cei care sunt afectați de evenimente naturale ar putea fi despăgubiți. Deci, banii pot fi aduși în orice moment în țară și fac parte din cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est”, a afirmat Nicoleta Radu.

Aceasta a adăugat că digitalizarea facilitează o procesare mai eficientă și mai rapidă a dosarelor de daună. „Din punct de vedere operațional, suntem preocupați în permanență să îmbunătățim procesele, astfel încât oamenii să beneficieze de o procesare eficientă, promptă și rapidă a dosarelor de daună, iar asta se poate face numai prin digitalizare. Încă de la începutul activității am fost primii care am acordat o atenție de maximă importanță digitalizării. Avem procese digitalizate, inclusiv relația cu primăriile, care pot să-și obțină bazele de date instant din site-ul nostru. Avem aplicații «end-to-end», de la emiterea poliței notificare-constatare, auto-constatare până la calculul de deviz, care se face automat, astfel încât procesele noastre sunt foarte rapide. Odată cu evenimentele din această toamnă care s-au produs în Vaslui și Galați, am reușit să plătim primele dosare de daună în 48 de ore de la data notificării, ceea ce este un succes, fără doar și poate.(...) din păcate, oamenii nu sunt atât de asigurați. Chiar dacă este vorba de evenimente care au avut 6.000 - 7.000 de locuințe afectate, noi avem doar 400 și ceva de dosare notificate, ceea ce este foarte puțin deși polițele sunt obligatorii”, a punctat Nicoleta Radu.

Potrivit sursei citate, prin modificările legislative aduse în noiembrie 2023, primăriile vor trebuie să informeze locuitorii, de două ori pe an, în legătură cu obligația de a avea o asigurare obligatorie pentru locuință. „(...) partea publică, reprezentată de autoritățile publice locale, conform legii, trebuie să pună în aplicare legea prin informarea cetățenilor și în cazul în care aceștia nu sunt asigurați, să-i și amendeze. Desigur, nu știu dacă amenda a funcționat vreodată, ca să fiu foarte exactă, și nici n-o să funcționeze prea curând. De aceea, noi milităm mai mult pentru informare. Odată cu modificările legislative, în noiembrie 2023, una dintre dintre modificări se referă strict la obligarea primarilor de a informa cetățenii de două ori pe an cu privire la obligația de a avea sau de a deține o asemenea poliță de asigurare. Să vedem dacă acest lucru se va întâmpla”, a susținut șefa PAID.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.