Doi din cinci români plănuiesc să-și asigure complet locuința, în 2024
Numărul 43, 1-7 nov. 2023 » Roza vânturilor
Patru din cinci români sunt interesați și foarte interesați de asigurarea locuințelor și a bunurilor pe care le dețin, iar doi din cinci români spun că vor încheia anul următor atât polița obligatorie PAD, cât și pe cea facultativă dedicată locuinței, potrivit unui studiu sociologic realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), relatează Agerpres. Potrivit sursei citate, interesul proprietarilor pentru polițele dedicate locuințelor este unul ridicat: 84% dintre români declară că știu că asigurarea împotriva celor trei riscuri catastrofale (cutremur, inundații și alunecări de teren) este obligatorie prin lege. Cu toate acestea, doar jumătate dintre ei cunosc și faptul că, pentru cei care nu dețin această poliță este prevăzută o amendă, conform legii.
"În fața neprevăzutului, putem fi extrem de vulnerabili. Tocmai de aceea, este bine ca fiecare român să conștientizeze cât de important este sprijinul financiar pe care l-ar putea primi din partea companiilor de asigurări - atât de necesar pentru acoperirea pagubelor și pentru reconstrucția casei, la nevoie", a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.
În România, asigurările facultative se pot încheia doar pentru acele locuințe care sunt deja protejate printr-o poliță obligatorie PAD. Polițele facultative oferă un nivel de protecție extins, la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute și poate acoperi o serie de fenomene naturale, dar și alte tipuri de riscuri, precum: cutremur, inundații, alunecări de teren, incendiu, explozie, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, inundații produse vecinilor, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.
Conform UNSAR, toate aceste acoperiri pot fi personalizate prin clauze speciale dedicate, în funcție de specificul locuinței, ținând seama, totodată, de cerințele și nevoi (de exemplu, se pot acoperi inclusiv daunele produse panourilor fotovoltaice care deservesc locuința).
"În ciuda percepției declarate, doar 20% dintre locuințe sunt și asigurate împotriva dezastrelor naturale. În acest context, vom continua să amplificăm demersurile noastre de informare cu privire la beneficiile unei asigurări facultative de locuințe, astfel încât orice proprietar să devină #sigurACASĂ", a menționat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial