Doi din trei antreprenori consideră că resursa umană și digitalizarea sunt cele mai importante elemente pentru dezvoltarea companiei
Numărul 7, 23 feb. - 1 mar. 2022 » Analize și sinteze
Peste 70% dintre antreprenorii români consideră că resursa umană și digitalizarea sunt cele mai importante pentru dezvoltarea unui business, potrivit unui studiu realizat de un producător de software pentru companii, citat de Agerpres. Majoritatea antreprenorilor români (54%) sunt convinși că, în medie, o afacere are nevoie de 5-8 ani pentru a ajunge la succes.
Astfel, potrivit studiului realizat de Ciel România, peste 47% dintre antreprenorii români consideră că resursa umană este cea mai importantă pentru dezvoltarea unei companii, în timp ce peste 28% dintre aceștia sunt de părere că ideea de afaceri contează cel mai mult, iar peste 25% consideră digitalizarea ca fiind cea mai semnificativă pentru dezvoltarea unui business.
Printre avantajele de a avea o afacere în România, antreprenorii menționează piața încă emergentă în comparație cu alte piețe mature din regiune (peste 43%), digitalizarea accesibilă (33%) și deschiderea consumatorilor către produse noi (24%).
În ceea ce privește importanța digitalizării, tehnologiei și a softurilor într-o afacere, 53% dintre respondenți afirmă că toate sunt esențiale de la bun început, în timp ce 33% spun că softurile de bază sunt necesare oricărui start-up, iar 14% sunt de părere că aceste tool-uri devin importante atunci când afacerea începe să se dezvolte.
„Softurile contribuie în egală măsură la creșterea productivității angajaților cât și la accelerarea dezvoltării companiei. Traversăm o etapă în care digitalizarea a devenit cuvântul de ordine în economie și orice business care dorește să aibă succes nu poate ignora acest trend”, a declarat Roxana Epure, Managing Partner la Ciel România.
Aproape 93% dintre proprietarii de firme mici, care au între 1 și 10 angajați, apreciază că un punct forte al României este digitalizarea accesibilă, atât ca infrastructură/soluție, cât și ca preț. Astfel, dacă ar începe mâine un business, 52% dintre antreprenorii români respondenți la sondaj sunt dispuși să aloce pentru tehnologie bugete de peste 1.000 de euro, 36% ar investi între 500 și 1000 de euro, iar 11% sub 500 de euro.
„În urmă cu 10 ani nu vedeam start-up-uri echipate cu soft înainte să înceapă activitatea propriu-zisă, însă softurile sunt acum foarte accesibile din punct de vedere al costurilor. Mai exact, un soft costă mai puțin decât un city-break, adică 120 euro pe an. Antreprenorii sunt din ce în ce mai tineri și mai bine informați, iar cei care intră în prezent în business au șanse duble de succes față de acum zece ani, datorită faptului că deschid afaceri complet digitalizate”, a mai spus Roxana Epure.
Autorii analizei relevă că 35% dintre antreprenori cred că deciziile și strategia de business ale proprietarului afacerii contribuie în cea mai mare măsură la succesul afacerii. Adaptarea continuă la schimbările pieței și implicarea permanentă a antreprenorului în toate aspectele business-ului sunt alți doi factori de succes, fiecare fiind invocat de către 30% dintre respondenți, în timp ce disponibilitatea de capital pentru investiții este ultimul criteriu de pe listă.
90% dintre antreprenori consideră că au nevoie de cunoștințe de business și educație financiară pentru a demara o afacere, în timp ce restul cred că vor avea succes în afaceri oricum.
Studiul arată că 32% dintre antreprenori consideră că afacerea este una de succes când echipa este productivă și fericită, în timp ce 26% sunt de părere că succesul este dat de interesul fondurilor de investiții de a finanța businessul. 19% susțin că succesul înseamnă că lucrurile merg de la sine, iar 17% spun că o afacere de succes este cea care are o marjă de profit de peste 5%.
De asemenea, în ceea ce privește instrumentele prin care succesul în business poate fi măsurat, 45% menționează marja de profit, 26% cifra de afaceri, 17% se gândesc la cota de piață și doar 12% la notorietatea brandului.
Potrivit sondajului, majoritatea antreprenorilor români (54%) sunt convinși că în medie o afacere are nevoie de 5-8 ani pentru a ajunge la succes, în timp ce 38% dintre respondenți sunt mai optimiști și afirmă că 2-3 ani sunt suficienți, iar 8% cred că este nevoie de peste 10 ani pentru a atinge succesul în business.
Dintre participanții la sondaj, 32% sunt furnizori de servicii, 25% activează în comerț, 15% în construcții, 12% în IT, iar restul au afaceri și în industria producătoare de materiale, alimente sau confecții.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial