Drepturi și obligații
Numărul 11, 20-26 mar. 2024 » La început a fost cuvântul...
Este pozitiv că în mass-media se abordează tot mai des modul în care se concretizează în special în economie raportul dintre drepturi și obligații. Bine ar fi, însă, dacă toate aceste teme s-ar trata și cu grija cuvenită pentru acuratețea exprimării. Bunăoară, într-o analiză apărută în presa tipărită, s-a remarcat că „îndatoririle și obligațiile prevăzute în contractele economice reprezintă deopotrivă criterii etice și morale”. Oare, „îndatoririle” nu sunt echivalentul „obligațiilor”, iar „morala” nu constituie însăși esența „eticii”?
Evitarea formulărilor pleonastice s-ar fi impus și în cazul unei intervenții televizate din care cităm: „Simțul datoriei profesionale se manifestă prin îndeplinirea cu deplină responsabilitate a tot ceea ce este scris în fișa postului, ca sumă a sarcinilor de serviciu obligatorii”. Observăm, în această frază, folosirea a trei termeni care spun același lucru: „datorie”, „responsabilitate”, „sarcini de serviciu”. Cât privește „fișa postului” constatăm că este tot o definiție a termenilor enumerați anterior.
Mai reținem o frază dintr-o informație radiofonică. „Managerii și-au exercitat drepturile regulamentare considerând că este obligația lor să-și îndeplinească ireproșabil misiunile încredințate de acționari, misiuni privite ca obligații de serviciu”. În afară de stufoșenia frazei, remarcăm, din nou, că „îndatoririle de serviciu” înseamnă, în fond, „datorii” și „misiuni încredințate”.
Fiind vorba, în esență, despre „obligații”, ne permitem să adăugăm că exprimarea în spațiul public implică și „datoria” de a profita din plin de... dreptul fiecăruia de a apela, ori de câte ori este necesar, la nenumăratele dicționare care ne stau permanent la dispoziție. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial