Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Drepturi suplimentare pentru salariați ca urmare a unor noi modificări aduse Codului muncii

Drepturi suplimentare pentru salariați ca urmare a unor noi modificări aduse Codului muncii

Telex » Știri 18 octombrie 2022  

Printre altele, angajatul va avea dreptul la un concediu în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane cu care locuiește în aceeași gospodărie

Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, precum și a OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Actul normativ transpune în legislația națională o serie de reglementări europene privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în UE, precum și echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor. Astfel, s-a urmărit consolidarea cadrului legal privitor la drepturile salariaților și la îmbunătățirea condițiilor de muncă reglementate prin Codul muncii, precum și în cadrul raporturilor de serviciu, așa cum sunt statuate de prevederile Codului administrativ, din perspectiva necesității de aliniere a legislației naționale de profil la normele și exigențele europene.

Noul act normativ prevede o serie de drepturi suplimentare pentru angajați. Astfel, orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, fără suprapunerea programului de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Niciun angajator nu poate aplica un tratament nefavorabil salariatului care își exercită acest drept.

De asemenea, angajatul are dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiții de muncă mai favorabile dacă și-a încheiat perioada de probă și are o vechime de cel puțin șase luni la același angajator; angajatorul trebuie să-i răspundă motivat, în scris, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.

Conform noilor reglementări, angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului. Prin legi speciale sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil se poate stabili pentru concediul de îngrijitor o durată mai mare. Perioada concediului de îngrijitor nu se include în durata concediului de odihnă anual și constituie vechime în muncă și în specialitate. Prin derogare de la prevederile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, salariații care beneficiază de concediul de îngrijitor sunt asigurați, pe această perioadă, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuției. Perioada concediului de îngrijitor constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizație de șomaj și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislația în vigoare. Problemele medicale grave, precum și condițiile pentru acordarea concediului de îngrijitor, se stabilesc prin ordin comun al ministrului Muncii și Solidarității Sociale și al ministrului Sănătății.

Salariatul are dreptul de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezența imediată a salariatului, în condițiile informării prealabile a angajatorului și cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru a salariatului. Absentarea de la locul de muncă nu poate avea o durată mai mare de 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic. Angajatorul și salariatul stabilesc de comun acord modalitatea de recuperare a perioadei de absență.

Legea prevede, totodată, că angajatorul are obligația de a aduce la cunoștința fiecărui salariat prevederile regulamentului intern, în prima zi de lucru, și de a face dovada îndeplinirii acestei obligații. Aducerea la cunoștința salariaților a prevederilor regulamentului intern se poate realiza pe suport de hârtie sau în format electronic, cu condiția ca, în acest din urmă caz, documentul să fie accesibil salariatului și să poată fi stocat și printat de către acesta. Regulamentul intern își produce efectele față de salariat de la momentul luării la cunoștință a acestuia.

UPDATE: Legea nr. 283/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, precum și a OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1013 din 19 octombrie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.