Card Cadou Edenred - ofera un cadou personalizat la ocazii speciale
Dumitru Chiriță (ANRE): Anul acesta va fi funcțională platforma de schimbare a furnizorului de energie în 24 de ore

Dumitru Chiriță (ANRE): Anul acesta va fi funcțională platforma de schimbare a furnizorului de energie în 24 de ore

Telex » Știri 20 mai 2022  

Platforma unică la nivel național destinată schimbării de către clienții finali a furnizorului de energie electrică și gaze naturale va fi gata anul acesta, a afirmat, pentru Agerpres, Dumitru Chiriță, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Prin intermediul acestei platforme, clientul final reduce timpul de schimbare a furnizorului de la 21 de zile la 24 de ore.

„Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile în proporție de 98%. Odată cu finalizarea proiectului, această inițiativă demonstrează, încă o dată, importanța pe care ANRE o acordă optimizării proceselor operaționale, în scopul diminuării birocrației și consolidării concurenței în sectorul energiei”, a precizat Dumitru Chiriță.

Potrivit acestuia, contextul energetic actual a scos în evidență faptul că avem nevoie mai mult ca oricând de o Uniune Europeană mai integrată și mai solidară inclusiv în ceea ce privește investițiile în sectorul energetic.

„Provocările din ultimii ani ne obligă să luăm decizii rapide și eficiente pentru a atenua efectele crizelor pe care le parcurgem. Una dintre soluții este promovarea energiei regenerabile, dublată de creșterea capacității de stocare în vederea atenuării dezechilibrelor din sistem, fapt care ar conduce la reducerea sau eliminarea dependenței de gazul din import și ar contribui la atingerea obiectivelor asumate la nivel european”, a completat președintele ANRE.

Astfel, România a aprobat Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, din care rezultă o suplimentare a capacităților de producție instalate în surse regenerabile de circa 7.000 MW până în 2030, respectiv 3.700 MW - surse fotovoltaice, 2.300 MW - surse eoliene și 1.000 MW - surse hidro.

Acum, la nivelul Comisiei Europene se analizează propunerea ca noua țintă de energie regenerabilă să crească de la 32% la 40% până în anul 2030.

„Anul 2022 este un an în care dorința de a investi în capacități de producție a revenit în actualitate. De la începutul anului până în prezent, ANRE a eliberat autorizații de înființare pentru 245 MW și mai avem în lucru cereri de autorizații de înființare pentru 816 MW - producție solară și 7,4 MW - stocare. O atenție deosebită acordăm prosumatorilor, care, în ultimii ani, au înregistrat o evoluție spectaculoasă. Dacă în 2019 aveam 303 prosumatori, am crescut în 2020 la 1.634 și, la sfârșitul lunii februarie 2022, aveam 14.305 prosumatori cu o putere instalată de 95 MW. Estimăm că până în 2030 vom ajunge la circa 700 MW”, a afirmat Dumitru Chiriță.

O altă resursă regenerabilă puțin folosită este apa geotermală, care, spre exemplu, în București ar asigura încălzirea și apa caldă la prețuri mult mai mici decât actualii producători. Această metodă se folosește deja cu succes în două orașe, a amintit el.

Pe lângă prețul scăzut al MWh, mai sunt cel puțin trei avantaje: se reduc semnificativ pierderile în conducte, se reduce poluarea și se diminuează consumul de gaze.

O altă investiție utilă și obligatorie, concomitent cu investițiile în surse regenerabile de producere, este în capacități de stocare la un nivel de cel puțin 2.000 MW, pentru a contribui la echilibrarea sistemului energetic național, a mai spus oficialul ANRE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.