Lemnul trebuie să rămână o sursă importantă pentru încălzire în mediul rural, însă România are și alte resurse naturale bogate care pot constitui alternative mai ecologice, precum biomasa reziduală, biogazul și energia geotermală, susține președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță. „În România, majoritatea locuințelor din mediul rural utilizează lemne pentru încălzire și gătit, în sobe vechi cu randament scăzut. Veniturile scăzute ale populației din mediul rural și costul în creștere al lemnelor conduc la un număr ridicat de gospodării care nu își permit încălzirea adecvată a locuinței. Lemnul trebuie să rămână o sursă importantă pentru România, dar lemnul rezidual din procesul de întreținere și exploatare silvică a pădurii, după o uscare corespunzătoare și mai ales după reabilitarea clădirilor și folosirea unor sobe cu randamente ridicate. Fără a se pune problema renunțării la lemne, România are însă și resurse naturale bogate care pot constitui alternative mai ecologice față de încălzirea cu lemne, precum biomasa reziduală, biogazul și energia geotermală”, a afirmat acesta, într-un comunicat citat de Agerpres.

În special în mediul rural, biomasa este principalul combustibil utilizat pentru încălzire. Cantitatea de lemn de foc utilizată anual este în jur de 13,5 milioane tone, conform datelor din Strategia energetică națională. Există însă și soluții alternative de încălzire, bazate pe resursele regenerabile locale existente la nivelul fiecărei comunități, ce pot asigura costuri mai mici și chiar autonomie energetică a satelor.

Potrivit comunicatului, satele bioenergetice sunt un model european în care surse regenerabile de energie, ca biomasa din agricultură și silvicultură, sunt utilizate într-o centrală de cogenerare care furnizează energie satului în sisteme centralizate de încălzire. Căldura pe bază de biogaz este completată de alte surse regenerabile (de exemplu, resturi lemnoase, energie solară).

„Atât în cazul acestor sate bioenergetice, cât și în cazul satelor existente la noi, problema energetică trebuie să înceapă cu creșterea eficienței energetice a clădirilor (reducerea pierderilor energetice în clădiri), creșterea eficienței energetice a echipamentelor (sobe, centrale). După instalare, rețeaua de încălzire poate fi alimentată cu orice sursă de căldură durabilă, în funcție de dezvoltările viitoare. Pentru ca un astfel de proiect să aibă succes, un element critic este să fie convinsă comunitatea și cât mai mulți oameni din sat să se racordeze la termoficare”, a explicat Chisăliță.

El atrage atenția că în ciuda faptului că biomasa reziduală este prezentă în România din belșug, sub formă de reziduuri forestiere sau agricole, foarte puțin este valorificată pentru producerea de energie termică, în mare parte rămânând neutilizată. Așa cum reiese din proiectul Strategiei energetice, potențialul energetic al biomasei lemnoase în România rezultă din: reziduuri din exploatări forestiere, reziduuri din ferme zootehnice; deșeuri de lemn-rumeguș și alte resturi de lemn (tulpini, crengi, frunziș, coajă, precum și produse prelucrate ca peleți, brichete și așchii); deșeuri agricole (cereale, tulpini de porumb, resturi vegetale de viță de vie etc).

În ceea ce privește biometanul (obținut prin purificarea biogazului), o analiză a Comisiei Europene din 2021 arată că România are un potențial semnificativ de producție, de 2 miliarde metri cubi/an la orizontul 2030 (având capacitatea de a înlocui aproximativ 80% din importurile actuale de gaz natural cu biometan).

„Cu toate acestea, România reprezintă una dintre cele mai puțin dezvoltate piețe de biogaz din UE. Biometanul poate fi obținut din culturi energetice, reziduuri forestiere, paie, gunoi de grajd și deșeuri biologice. Exemple de bune practici la nivel european arată că astfel de soluții funcționează și ar putea fi aplicate și în România”, subliniază președintele AEI.

În landul Baden-Wurttemberg din Germania există deja aproximativ 170 de sate de bioenergie realizate și în funcțiune, iar alte exemple se regăsesc în Cehia, Grecia sau Franța.

În ceea ce privește resursele geotermale, pe teritoriul României au fost identificate mai multe areale în care potențialul geotermal se estimează că ar permite aplicații economice. Conform Strategiei Energetice naționale, acestea se regăsesc pe o zonă extinsă în vestul Transilvaniei și pe suprafețe mai restrânse în nordul Bucureștiului, la nord de Râmnicu Vâlcea și în jurul localității Țăndărei. Cercetările anterioare anului 1990 au relevat faptul că potențialul resurselor geotermale cunoscute din România însumează aproximativ 1,67 milioane Gcal/an. Datele colectate din perioada 2014-2016 consemnează că din acest potențial sunt valorificate anual sub formă de agent termic sau apă caldă între 155.000 și 200.000 Gcal. Așadar, doar 12% din potențial este valorificat.

În plus, studii realizate în cadrul regiunii de sud-est a Europei au evaluat potențialul economic geotermal al României pentru producere energie termică la nivelul a 357 MW (2.500 GWh), a continuat Dumitru Chisăliță.

„În România, energia geotermală este folosită pentru încălzirea locuințelor din mediul rural la scară foarte mică. Un exemplu este comuna Lovrin (județul Timiș). Potențialul real al energiei geotermale rămâne neevaluat, atât timp cât statisticile rămân fragmentate și resursele geotermale sunt insuficient cartografiate, a arătat recent Comitetul Economic și Social European (CESE). În plus, Comitetul a subliniat că investițiile în centralele geotermale nu vor funcționa fără ajutor financiar la nivel național, fiind nevoie de stimulente guvernamentale pentru a atrage și a reduce riscul investiției inițiale”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, un nou sistem care trebuie să se dezvolte în România este cel de captare a căldurii subterane cu circuit închis care este folosit din anul 2019. Tehnologia poate fi aplicată oriunde există temperaturi ridicate în subteran, iar, pentru o țară ca România, caracterizată prin tradiție în ceea privește operațiunile de foraj în industria de petrol și gaze, implementarea tehnologiei poate constitui o oportunitate pentru utilizarea tehnologiilor și cunoștințelor deja aplicate de companiile petroliere.

„Tehnologia oferă oportunitatea de a produce agent termic fără folosirea combustibililor fosili, la un nivel competitiv de preț prin comparație cu companiile de termoficare și companiile de încălzire centralizată și cu riscuri mult mai scăzute la nivel geologic. Mai mult, tehnologia poate garanta o sarcină de bază permanentă (24/7) în producția de energie electrică și costuri competitive comparativ cu sursele regenerabile, cele din urmă fiind considerate relativ limitative din punctul de vedere al amprentei considerabile asupra solului și al longevității activelor, dar și din punctul de vedere al disponibilității sursei de producție. În plus, dată fiind amprenta la sol extrem de redusă a tehnologiei, precum și operațiunile silențioase, impactul social al operațiunilor este minimal. De aceea, această oportunitate dată de subsolul României ar trebui prioritizată din punct de vedere strategic, iar legislația minieră națională (Legea Minelor nr. 85/2003) ar trebui amendată minimal, astfel încât să permită forajul de sonde de mare adâncime în vederea utilizării căldurii din subteran”, precizează sursa citată.

Totodată, avându-se în vedere faptul că această resursă este una regenerabilă, regimul fiscal aplicabil ar trebui să fie similar celor utilizate și în cazul altor resurse similare, cum ar fi energia fotovoltaică sau eoliană.

„Toate proiectele regenerabile în fază incipientă au nevoie de sprijin din partea statului, pentru a ajunge la scară comercială. Astfel, discuția la nivel politic și de reglementare este în favoarea oportunității de a introduce un sistem de redevență mai târziu, odată cu maturizarea tehnologiei și a scăderii costurilor asociate. În concluzie, este nevoie de programe la nivel național și local care să încurajeze regiunile rurale să adopte soluții, inclusiv la scară mică, bazate pe resurse verzi de energie”, a menționat Dumitru Chisăliță.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)