MyWIZ - Business în cloud
Dumitru Nancu (FNGCIMM): Buget de 12 miliarde de lei pentru plafonul de garantare în Programul IMM Plus

Dumitru Nancu (FNGCIMM): Buget de 12 miliarde de lei pentru plafonul de garantare în Programul IMM Plus

Telex » Știri 16 februarie, 10:15  

Programul IMM Plus ar putea deveni operațional până la începutul lunii martie și va avea un buget pentru plafonul de garantare în valoare de 12 miliarde de lei, a declarat, la evenimentul Romanian Sustainability Forum, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), citat de Agerpres. "Ultimul raport al Băncii Europene de Investiții și al Fondului European de Investiții a clasat România, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, pe primul loc în Europa în anul 2023 din punct de vedere al numărului și al volumului de garanții acordate în perioada 2020-2023. Practic, consider că cel mai sustenabil instrument financiar, atât pentru mediul de afaceri, dar mai ales pentru bugetul de stat‚ îl reprezintă aceste instrumente financiare. Din 2020 până în 2023, România a avut două scheme de garantare de ajutor de stat. Prima a fost pe cadrul COVID pentru firmele afectate ca urmare a pandemiei și a doua ediție a programului a fost pe cadrul temporar Ucraina. Chiar în aceste zile, Ministerul de Finanțe pregătește prelungirea cadrului temporar și vom veni cu o nouă schemă de garantare. Este vorba de Programul IMM Plus, care va fi prelungit până la 30 iunie. Bugetul alocat de Ministerul de Finanțe pentru plafonul de garantare este de 12 miliarde de lei și sperăm ca, până la începutul lunii martie, acest program să fie operațional (...) Noi am calculat impactul fiscal pe două categorii: impact fiscal direct și impact fiscal indirect. Am luat tot ce înseamnă coduri unice de înregistrare a celor 86.000 de IMM-uri care au beneficiat de acest program și am văzut că un leu garantat de statul român a adus la bugetul de stat 12 lei", a afirmat Dumitru Nancu.

Acesta a adăugat că, în acest moment, tot ceea ce înseamnă scheme de garantare pe IMM Invest în total garanții acordate de statul român, prin Fondul Național de Garantare, de 54 de miliarde de lei, va genera până în anul 2030 suma de 541 de miliarde de lei ca venituri la bugetul de stat.

"Statul doar garantează banii. Tot ce înseamnă credite sunt credite acordate de sistemul financiar-bancar. Consider că e cel mai mare parteneriat public din România după 1990, în sensul că peste 70 de miliarde de lei, în această perioadă de patru ani de zile, au fost acordate de sistemul financiar-bancar. Am ajuns ca din cele 65 de miliarde de lei creștere sold credite, 83% să fie garantate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Am observat, în această perioadă, că insolvențele noi deschise pe parcursul anului 2020 a fost în scădere cu 7% față de nivelul anului 2019. Din punct de vedere al creșterii soldurilor, observăm că Banca Națională a României a raportat, în anul 2022, volumul cel mai mare de credite acordate sectorului IMM-urilor. Diferența dintre criza din 2008 - 2009, când, practic, creditul bancar a fost stopat către mediul de afaceri constă în această creștere a creditului bancar către IMM-uri. Practic, în 2022 am avut 72 de miliarde de lei, bani privați ai instituțiilor financiar-bancare infuzați în economia României. A fost cheia faptului că IMM-urile nu au fost afectate sau au fost afectate mai puțin față de perioada 2008 - 2009, când ne-am confruntat practic cu aceeași criză economică", a spus oficialul FNGCIMM.

Potrivit sursei citate, companiile care au beneficiat de IMM Invest au înregistrat o creștere cu 5% a numărului de angajați, iar cele 85.000 de IMM-uri și-au crescut profitul cu 19%, în timp ce marja profitului raportat la vânzări a fost de 7,75%.

"Doar din capitalul de lucru s-au plătit 680.000 de locuri de muncă în această perioadă; tot ce înseamnă capital de lucru merge în cheltuielile curente ale întreprinderii, iar opt din zece firme care au accesat IMM Invest au raportat creșteri ale numărul de angajați", a menționat Dumitru Nancu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.