Durata unei călătorii cu trenul între Praga și Dresda va fi redusă la o oră, grație unui tunel de 30 de kilometri
Numărul 46-47, 22 nov. - 5 dec. 2023 » Roza vânturilor
Germania a anunțat că intenționează să construiască cel mai lung tunel feroviar din țară prin Munții Metaliferi, care se află de-a lungul graniței dintre Germania și Cehia, transmite DPA, preluată de Agerpres. Tunelul feroviar propus are o lungime de aproximativ 30 de kilometri și ar scurta semnificativ durata unei călătorii cu trenul între Praga, capitala Cehiei, și orașul Dresda, din estul Germaniei.
Compania feroviară de stat Deutsche Bahn a informat că au fost analizate mai multe opțiuni, însă, la final, s-a ajuns la concluzia că un singur tunel ar fi cea mai bună soluție din motive, economice, de mediu și tehnice. Tunelul ar urma să se întindă între orașele Heidenau (Germania) și Usti nad Labem (Cehia).
Noul proiect este considerat o prioritate pentru infrastructura europeană. Actualele linii de cale ferată de-a lungul văii râului Elba se apropie de capacitatea maximă și sunt afectate de inundațiile ocazionale. Însă, ar putea să treacă două decenii până când primele trenuri vor trece prin acest tunel.
În prezent, Deutsche Bahn intenționează să înceapă lucrările la acest tunel în jurul anului 2032, iar construcția ar urma să dureze aproximativ 12 ani.
Noua rută va reduce durata unei călătorii cu trenul între Praga și Dresda de la aproximativ 2,5 ore în prezent până la aproximativ o oră. De asemenea, noua linie va scurta și durata unei călătorii cu trenul pentru pasagerii care călătoresc de la Berlin sau Hamburg până la Viena, Bratislava sau Budapesta.
Tunelul face parte dintr-un coridor pan-european mai amplu, care începe în porturile germane de la Marea Nordului și Marea Baltică și se termină în porturile de la Istanbul și Atena.
În prezent, cel mai lung tunel feroviar din Germania are 10,8 kilometri. Tunelul Landrucken este amplasat în landul Hessa. Un alt tunel, denumit Fehmarnbelt, este construit în prezent între Schleswig-Holstein și Danemarca. La finalizare, acest tunel cu o lungime de aproximativ 18 kilometri va scurta în mod semnificativ durata unei călătorii cu trenul între Germania și Copenhaga (Danemarca).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național