Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ECA: Statele membre ale UE trebuie să intensifice lupta împotriva pescuitului ilegal

ECA: Statele membre ale UE trebuie să intensifice lupta împotriva pescuitului ilegal

Numărul 39, 5-11 oct. 2022  »  Lumea în care trăim

UE și statele sale membre au instituit măsuri pentru a ține sub control pescuitul ilegal, una dintre cele mai mari amenințări la adresa ecosistemelor marine, dar, din cauza modului neuniform în care sunt aplicate controalele și sancțiunile de către statele membre, aceste măsuri nu sunt atât de eficace pe cât ar trebui să fie, arată un raport publicat de Curtea de Conturi Europeană (ECA), citat de Agerpres. Curtea recomandă Comisiei Europene să monitorizeze faptul că statele membre își consolidează sistemele de control pentru a preveni importul de produse pescărești provenite din pescuitul ilegal și să se asigure că acestea aplică sancțiuni disuasive împotriva pescuitului ilegal, atât în apele UE, cât și în afara acestora.

„UE dispune de sisteme de control instituite pentru a îngreuna ajungerea la consumatori a produselor provenite din pescuitul ilegal. Dar, în pofida acestor măsuri, astfel de produse continuă să ajungă în farfuriile cetățenilor UE. Unul dintre principalele motive este faptul că controalele și sancțiunile sunt aplicate în mod neuniform de către statele membre”, a declarat Eva Lindstrom, membra Curții de Conturi Europene care a condus auditul.

În 2008, UE a instituit un regim de certificare a capturii pentru a garanta legalitatea produselor pescărești importate. Curtea consideră că acest regim a îmbunătățit trasabilitatea și a consolidat controalele la import, dar statele membre aplică controalele în mod neuniform. Regimul UE de certificare a capturii se bazează pe documente pe suport de hârtie, ceea ce implică un risc crescut de fraudă; potrivit auditorilor, o bază de date electronică unică la nivelul UE ar fi mai eficace. De fapt, Comisia Europeană a dezvoltat un sistem informatic la nivelul UE pentru a contribui la detectarea fraudelor și pentru a automatiza controalele. Cu toate acestea, niciun stat membru nu îl utilizează. Comisia a propus ca utilizarea acestui sistem informatic să devină obligatorie.

Atunci când consideră că sistemele de control existente în țări terțe care exportă produse pescărești către UE sunt deficitare, Comisia și Consiliul pot lua măsuri, acordând „cartonașe galbene” și „cartonașe roșii”. Atunci când o țară terță primește un cartonaș roșu, statele membre ale UE trebuie să respingă toate importurile de produse pescărești provenite de pe navele țării respective. Auditorii au constatat că sistemul de cartonașe s-a dovedit a fi util, întrucât a declanșat o reformare pozitivă în majoritatea țărilor pe care le-a vizat.

Curtea a constatat că pescuitul excesiv și subdeclararea capturilor persistă din cauza controalelor deficitare în unele state membre. Declararea incorectă a capturilor este cea mai frecventă încălcare săvârșită de navele din flota UE, fiind urmată de pescuitul în zone închise sau fără alocarea de cote, și de utilizarea unor unelte ilegale. Potrivit auditorilor, există numeroase dovezi că asigurarea respectării obligației de debarcare reprezintă o provocare și că persistă practica de aruncare ilegală a capturilor înapoi în mare. De asemenea, auditorii au constatat că proiectele finanțate de UE pe care le-au auditat au contribuit la consolidarea sistemului de control al pescuitului.

În ceea ce privește sistemul de sancțiuni, auditorii au constatat că marea majoritate a încălcărilor grave detectate au condus la o investigație sau la o urmărire penală care a determinat aplicarea de sancțiuni în timp util, dar auditul a evidențiat absența unor condiții de concurență echitabile la nivelul de ansamblu al UE. De exemplu, auditorii au observat că amenda medie aplicată pentru o încălcare similară varia între aproximativ 200 de euro (Cipru, Lituania și Estonia) și peste 7.000 de euro (Spania). În unele state membre, sancțiunile nu au fost suficient de disuasive pentru a descuraja pescuitul ilegal, deoarece nu erau proporționale cu beneficiile economice obținute în urma încălcărilor.

Auditorii recomandă Comisiei să lucreze la aplicarea uniformă și eficace a unui sistem de sancțiuni disuasive. De asemenea, aplicarea sistemului de puncte de penalizare ar trebui să fie armonizată la nivelul statelor membre.

UE este un actor mondial important în domeniul pescuitului, atât în ceea ce privește flota sa de pescuit (cu aproximativ 79.000 de nave), cât și în ceea ce privește calitatea sa de cel mai mare importator mondial de produse pescărești (34% din totalul comerțului mondial).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.