Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Economia României a urcat, în primele nouă luni, cu 1,4% pe seria brută și cu 2,2% pe seria ajustată sezonier

Economia României a urcat, în primele nouă luni, cu 1,4% pe seria brută și cu 2,2% pe seria ajustată sezonier

Numărul 49, 13-19 dec. 2023  »  Breviar statistic

Economia României a urcat, în primele nouă luni ale anului în curs, cu 1,4% pe seria brută și cu 2,2% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2022, în timp ce în trimestrul III Produsul Intern Brut a crescut în termeni reali cu 0,9% raportat la trimestrul precedent, potrivit datelor provizorii (1) publicate de Institutul Național de Statistică (INS), relatează Agerpres.

Conform INS, Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2023 a fost de 402,678 miliarde de lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 0,9% față de trimestrul II 2023 și cu 2,9% față de trimestrul III 2022.

Produsul Intern Brut estimat pentru perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2023 a fost de 1.185,324 miliarde de lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 2,2% față de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2022.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2023 a fost de 434,502 miliarde de lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 1,1% față de trimestrul III 2022. Produsul Intern Brut estimat pentru perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2023 a fost de 1.130,268 miliarde de lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 1,4% față de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2022.

Pe categorii de resurse, la creșterea PIB, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2023 față de perioada similară din 2022, contribuții pozitive mai importante au avut următoarele ramuri: agricultura, silvicultura și pescuitul (+0,3%), cu o pondere de 5,9% la formarea PIB și al cărei volum de activitate a crescut cu 5,0%; construcțiile (+0,3%), cu o pondere de 4,4% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 7,4%; informațiile și comunicațiile (+0,3%), cu o pondere de 7,2% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 4,6%; comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor; transport și depozitare; hoteluri și restaurante (+0,2%), cu o pondere de 18,6% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 1,2%; tranzacțiile imobiliare (+0,2%) cu o pondere de 7,2% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 2,0%; activitățile profesionale, științifice și tehnice; activitățile de servicii administrative și activitățile de servicii suport (+0,2%) cu o pondere de 7,6% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 3,4%; activitățile de spectacole, culturale și recreative; reparațiile de produse de uz casnic și alte servicii (+0,2%) cu o pondere de 2,9% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,5%; administrația publică și apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învățământul; sănătatea și asistența socială (+0,1%) cu o pondere de 13,2% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 1,0%.

O contribuție pozitivă la creșterea PIB au avut-o impozitele nete pe produs (+0,2%), acestea înregistrând o creștere a volumului lor cu 2,2%.

Industria a avut o contribuție negativă (-0,6%), cu o pondere de 21,0% la formarea PIB și al cărei volum de activitate a scăzut cu 2,7%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a majorat cu 2,8% contribuind cu +1,7% la creșterea PIB; consumului final colectiv efectiv al administrațiilor publice al cărei volum s-a majorat cu 6,9% contribuind cu +0,7% la creșterea PIB; formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 10,7% contribuind cu +2,8% la creșterea PIB.

Un impact pozitiv la creșterea PIB a fost înregistrat de exportul net (+1,3%), consecință a scăderii volumului exporturilor de bunuri și servicii cu 0,6% corelată cu o reducere mai pronunțată a volumului importurilor de bunuri și servicii (-3,2%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.