Economistul-șef al BCE avertizează că economia nu se va redresa deplin în viitorul apropiat
Telex » Știri 5 august 2020
Philip Lane, economistul-şef al Băncii Centrale Europene (BCE), a avertizat asupra acordării unei importanţe disproporţionate recentelor date economice şi asupra posibilităţii ca în următoarea perioadă consumatorii şi companiile să fie afectate de creşterea numărului de cazuri de COVID-19 pe plan global, transmite Bloomberg, citată de Agerpres. „Nu ar fi înţelept să tragem rapid concluzii după ce economia zonei euro a avut în trimestrul doi din 2020 o performanţă mai bună decât se estima, concluziile ar trebui evaluate împreună cu datele privind evoluţia din trimestrul trei”, a apreciat Lane într-o postare pe blogul BCE.
Creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în unele regiuni europene, precum şi pe plan global afectează încrederea consumatorilor şi investiţiile companiilor, a atras atenţia oficialul BCE. „Aceşti factori ne ajută să explicăm de ce va dura o perioadă îndelungată de timp până când economia se va redresa deplin în urma şocului provocat de pandemia de COVID-19 şi de ce sunt necesare măsuri fiscale şi monetare semnificative”, a declarat economistul-şef al BCE.
Datele preliminare publicate zilele trecute de Eurostat arată că economia zonei euro a înregistrat un declin de 12,1% în trimestrul doi din 2020, cea mai semnificativă scădere de când se publică aceste date, respectiv 1995. BCE previziona un recul de 13%.
Alte date arată o redresare a economiei mai rapidă în mai şi iunie, după atenuarea restricţiilor introduse pentru a stopa răspândirea virusului SARS-CoV-2, astfel încât declinul din trimestrul trei ar putea fi mai redus decât se estima, a apreciat Lane. Acesta a adăugat: „Nivelul şocului economic rămâne extraordinar de ridicat şi perspectivele extrem de nesigure”.
Şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a dat asigurări că instituţia va menţine „mecanismul de siguranţă” al achiziţiilor sale masive de obligaţiuni cel puţin până în iunie 2021, pentru a sprijini redresarea economiei. „Trebuie realmente să menţinem mecanismul de siguranţă şi condiţii foarte atractive, cel puţin până în iunie 2021”, a afirmat, la finalul săptămânii trecute, şeful BCE, într-un interviu acordat publicaţiei franceze Le Courrier Cauchois.
Luna trecută, BCE a decis să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie. Potrivit unui comunicat de presă al BCE, Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25%, respectiv minus 0,50%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial