Economistul-șef al BNR: Firmele românești vor trebui să-și negocieze nișele pe care dețin un avantaj competitiv la nivel continental
Numărul 39, 2-8 oct. 2024 » Analize și sinteze
Firmele din România vor trebui să-și negocieze nișele pe care dețin un avantaj competitiv din cadrul lanțurilor de producție continentale, a declarat, la o conferință de specialitate, economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR), Valentin Lazea, citat de Agerpres. „Ultimii 25 - 30 de ani au fost martorii unei acumulări de capital românesc, astfel încât acesta nu mai reprezintă în acest moment factorul cel mai constrângător în creșterea Produsului Intern Brut. Mai degrabă, există o constrângere din partea factorului forță de muncă. S-au creat, astfel, premisele pentru trecerea capitalului autohton la un nou nivel de dezvoltare, pe cel puțin trei direcții: creșterea valorii adăugate, diversificarea investițiilor, intrarea pe noi piețe. Referitor la acest ultim aspect, intrarea pe noi piețe, firmele reprezentate în această conferință sunt un foarte bun exemplu, cele mai multe dintre ele depășind deja granițele României”, a spus Valentin Lazea, la conferința „Capitalul autohton al României - maturizare și trecerea la statutul de forță regională”.
Potrivit acestuia, România se află într-un moment istoric de redefinire a strategiilor economice la nivel mondial și european. În acest context, el a făcut referire la Raportul Draghi, apărut la începutul lunii septembrie, care scoate în evidență faptul că răspunsul la fărâmițarea globalizării nu îl constituie retragerea fiecărui stat european în autarhie și naționalism economic, ci un efort comun de a crea lanțuri de valoare europene și campioni europeni.
„Firmele din România vor trebui să-și negocieze nișele pe care dețin un avantaj competitiv din cadrul lanțurilor de producție continentale, iar România are multe capabilități de a se insera în producția europeană, fie că vorbim de sectorul IT, de sectorul auto, de producerea de energie verde sau de exploatarea de pământuri rare. Desigur, procesul definirii și negocierii nișelor românești din lanțurile de producție europene va necesita atât implicarea factorului guvernamental, cât și a sectorului privat în acest demers strategic”, a subliniat economistul.
În opinia sa, românii ar trebui să fie primii convinși că autarhia și ideea că putem produce tot ce ne trebuie nu este o soluție, pentru că „am trecut prin această idee în anii '80, iar cei mai în vârstă își aduc aminte de acest experiment eșuat”.
De asemenea, firmele românești nu pot acoperi un întreg lanț valoric dintr-o industrie oarecare pentru că „nu putem emite pretenția să facem un produs, de la proiectare la extragerea de minereuri, până la produsul finit și marketing etc.”
„Ca atare, inserarea noastră în nișe de excelență pe care le avem - și am subliniat câteva dintre ele - este fundamentală. Numai că pentru ca acest lucru să se întâmple e nevoie de o conlucrare mult mai aplicată între sectorul de stat și sectorul firmelor private. O conlucrare mult, mult peste ceea ce am avut până acum în acești 30 - 35 de ani. Cu alte cuvinte, reprezentanții statului și ai sectorului privat trebuie să se așeze la masă și cu cifre în mână, cu exemple clare, să spună: «Aici putem să ne inserăm, de aici până aici putem să facem, de aici până aici avem excelență, haideți să mergem să negociem cu Europa ca să facem noi aceste produse sau aceste servicii»”, a transmis Valentin Lazea.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național