Edith Piaf, „Pasărea Parisului”
Numărul 1, 29 martie - 4 aprilie 2016 » Nume și creații pentru eternitate
Ceea ce își propune CECCAR Business Magazine vizează, cu deosebire, promovarea adevăratelor valori, inclusiv ca răspuns direct și calificat la nevoia de exemple, de modele care să reprezinte tocmai amintitele valori. Ca să ne „apărăm” de tot ceea ce este nociv, avem la dispoziție pilda celor care au fost și sunt strălucite întruchipări ale unor idealuri de viață slujite cu nedezmințită și admirabilă credință în primul rând în om, în capacitatea de a cultiva frumosul, sentimentele autentic umane. Sub semnul acestor exigențe se află și rubrica de față. Ne vom referi la artă, în general, cu accent pe muzică, despre care Baudelaire spunea că „exprimă cel mai bine spiritul și spațiul vieții înseși”.
În primul număr al noii publicații vom evoca o mare artistă a Franței și a lumii.
EDITH PIAF
„For me, singing is a way of escaping. It is another world. I’m no longer on Earth.” („Pentru mine, cântatul este modul meu de a evada. Este o cu totul altă lume. Nu mă mai aflu pe Pământ.”)
I s-a spus, cu căldură, „Piaf, vrăbiuța!”, „Pasărea Parisului”. A avut o viață zbuciumată, o copilărie lipsită de bucuriile vârstei, dar încă de la 12 ani îi plăcea să fredoneze refrenele la modă. A fost obligată să cânte în stradă, iar trecătorii, inclusiv cei mai puțin generoși din fire, se opreau și nu ezitau să-și exprime profunda lor apreciere pentru calitățile ei vocale.
Într-o seară de octombrie, în 1935, un necunoscut care o asculta pe Edith în mijlocul unei mulțimi de admiratori s-a apropiat de ea și i-a spus: „Ești nebună, o să-ți rupi vocea!”. Omul se numea Leplée; el i-a dat prima ocazie să-și încerce norocul cântând într-un cabaret. A doua ocazie i-a oferit-o Raymond Asso, care i-a propus cântecul Mon Légionnaire (dedicat Legiunii de Onoare a Franței), creat de Marie Duabas. Acesta a fost începutul carierei marii cântărețe Edith Piaf.
A fost, într-un anumit sens, o răsplată pentru tot ceea ce a îndurat în anii adolescenței, când cânta în cabarete din Montmartre și Pigalle, inclusiv în apropierea celebrului Moulin Rouge. Un moment dramatic l-a constituit încercarea unui proxenet cu care conviețuia de a o împușca imediat după ce l-a părăsit. Din fericire, glontele i-a atins gâtul fără să fie rănită foarte grav. Asemenea momente, întreaga durere a vieții sale se regăsesc în cântecele cu care a încântat (și încântă încă) milioane și milioane de oameni, de pe toate meridianele.
Pe scenă, micuța femeie cu corp lipsit de grație cu greu atrăgea atenția. Dar din clipa în care i se auzea vocea puternică, aspră, cu un timbru inconfundabil, se deschideau orizonturi spre o altă lume, lumea lui Edith Piaf. Ea cânta în fața spectatorilor după cum cânta prin discurile ei în casele oamenilor, în cluburi, pretutindeni unde oamenii aspirau la adevărata artă. Iubirea pătimașă, adesea marcată de chinuri, de deziluzii, și-a găsit în cântecele lui Edith Piaf o strălucire aparte, sensuri și mesaje împărtășite de o întreagă umanitate. Iubirea a fost pentru ea simbolul vieții, dăruind-o, ca nimeni alta, unor personalități care au avut, la rândul lor, o carieră strălucită: Yves Montand, Eddie Constantine, Les Compagnos de la Chanson, Charles Aznavour, Gilbert Bécaud, Félix Marten, Théo Sarapo.
- La garçonne (1936), Jean de Limur;
- Montmartre-sur-Seine (1941), Georges Lacombe;
- Étoile sans lumière (1946), Marcel Blistène;
- Neuf garçons, un cœur (1947), Georges Freedland;
- Al diavolo la celebrità (1949), Mario Monicelli Steno;
- Paris chante toujours (1951), Pierre Montazel;
- Boum sur Paris (1953), Maurice de Canonge;
- Si Versailles m'était conté (1954), Sacha Guitry;
- French Cancan (1954), Jean Renoir;
- Les amants de demain (1959), Marcel Blistène.
Coloana sonoră a Parisului nu ar fi completă fără măcar o melodie primită moștenire, ca un dar de preț, de la Edith Piaf. De la Sous le ciel de Paris la La Vie en Rose, vocea ei inimitabilă pătrunde în inimi și suflete. În 2015, când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea celei supranumite „La Môme”, manifestările care i-au fost dedicate au reprezentat și un prilej ideal pentru o călătorie spre locurile legate pentru totdeauna de numele, de creația marii artiste. I s-a consacrat o expoziție la Biblioteca Națională a Franței – „François Mitterrand”. Sute de fotografii de arhivă, scrisori, secvențe de film, melodii nemuritoare au reconstituit povestea unei vieți și cariere strălucite, cu triumfurile și căderile care au demonstrat că viața ei nu a fost totdeauna „en rose”.
De la expoziție, avem prilejul să marcăm momente din viața marii cântărețe, călătorind, pentru început, în nord-estul Parisului. Legenda spune că Piaf s-a născut la „72 rue de Belleville”, deși în certificatul său de naștere este menționat – ca variantă veridică – spitalul din apropiere Tenon (4 Rue de la Chine, 75020) pentru Édith Giovanna Gassion. Familia sa, o familie de artiști – mama cântăreață și tatăl acrobat –, a fost mediul în care și-a descoperit și cultivat propriile calități. Conexiunea între les quartiers de Ménilmontant și Belleville este marcată în „Place Édith Piaf” (între rues de Belgrand, du Capitaine-Ferber și de la Py), la o aruncătură de băț de la spital. Mica piațetă, care-i poartă numele din anul 2003, când s-au comemorat patru decenii de la trecerea ei în neființă, include o statuie a artistei, precum și celebrul „Bar de la Place”. Cartierul muncitoresc nu s-a schimbat foarte mult în ultima sută de ani; un drum pe străduțele șerpuite din piața plină de viață evocă deosebit de expresiv atmosfera de la începutul secolului XX.
În timpul Primului Război Mondial, Edith Piaf a fost trimisă în Normandia. Aici a locuit cinci ani, împreună cu bunica ei, patroana unui bordel, ceea ce, inevitabil, și-a pus amprenta asupra multor momente din viața ei. În anii adolescenței a cântat împreună cu tatăl său, însă a dorit să fie independentă și s-a mutat împreună cu Simone Berteaut, posibila sa soră vitregă, la Hôtel de l’Avenir (105 rue Orfila, 75020), care se afla, de asemenea, în vecinătatea Spitalului Tenon. Cele două au devenit foarte apropiate, cântând împreună pe străzile de aici și în Montmartre. Unul dintre locurile în care se știe că a cântat este Aux Folies (8 rue de Belleville, 75020), care încă este unul dintre cele mai populare locuri din Paris, atrăgând atât localnici în vârstă, cât și tineri hipsteri.
„Rădăcinile” artistei sunt celebrate și în micul „Musée Édith Piaf”. Deschis în anul 1977 de Bernard Marchois, autor a două dintre cărțile biografice consacrate marii cântărețe, muzeul ocupă două camere din apartamentul său privat, permițând vizitatorilor să-și formeze o imagine emoționantă despre cea care a trăit aici prin intermediul fotografiilor, scrisorilor care i-au fost trimise de fani, posterelor și chiar câtorva dintre articolele din vesela de porțelan și îmbrăcămintea sa. Pentru turiști, menționez că muzeul este deschis numai în urma unei programări, între orele 13.00 și 18.00, de luni până miercuri (5 rue Crespin du Gast 75011; +33 1 43 55 52 72).
Legăturile marii artiste cu Belleville-Ménilmontant formează un cerc complet la locul ei de veci în cimitirul Père-Lachaise. La 10 octombrie 1963, artista mitică a încetat din viață într-o localitate din sudul Franței, răpusă de cancer, la tânăra vârstă de 47 de ani. Procesiunile funerare au atras sute de mii de fani îndoliați și până în ziua de azi lespedea de pe mormântul său, modernă, dar modestă, este împodobită mereu cu flori ca dovadă a unei sincere și calde afecțiuni din partea fanilor.
Un omagiu adus cântăreței nu se oprește la cimitir, ci este prezent și în minunatul spectacol-tribut Hymne à Piaf al talentatei Caroline Nin. A atins audiențe de neimaginat pe tot mapamondul cu spectacolul său unic, conceput într-o viziune care îmbină cuvintele și liniile melodice ale celor mai cunoscute și apreciate cântece ale lui Piaf, readuse la viață prin vocea pasională, extraordinară a Carolinei Nin.
Kevyn Aucoin a fost unul dintre cei mai mari make-up artiști din Hollywood, o autentică vedetă, care a apărut și în serialul Sex & the City interpretându-se pe sine. A fost un artist cu puterea de a transforma complet chipurile oamenilor. În cărțile sale Making Faces și Face Forward a reinventat numeroase celebrități întruchipate în doamne de legendă.
Mai reținem că actrița americană Christina Ricci a impersonat-o pe Edith Piaf.
Discuri Vinyl produse în perioada vieții lui Edith Piaf
Edith Piaf Sings, Polyrdor, 1949 | Chansons Parisiennes, Columbia, 1949 | Favorites, Vox, Polydor, 1950 |
Encore Parisiennes, (10", Album) Columbia, 1950 | Chansons Des Cafés De Paris, (10", Album), Decca, 1950 | Edith Piaf Sings (10", Mono), Columbia, 1950 |
Encores, Columbia Masterworks, 1951 | Edith Piaf Sings Again, (10") Columbia, 1951 | Hits From „La P'tite Lili”, Columbia, 1951 |
Recital Nº 1, Polydor, 1953 | La Vie en Rose, Columbia, 1953 | Edith Piaf Sings Bravo pour le Clown (10", Album), Angel Records, 1954 |
Le Bel Indifférent (10", Album, Mono), Columbia, 1954 | Édith Piaf à L'Olympia, Columbia, 1955 | Piaf Tonight, Angel Records, 1955 |
Piaf Of Paris (10", Album), Angel Records, 1955 | Chante Raymond Asso (10", Mono, Album), Polydor, 1955 | La Vie en Rose / Édith Piaf Sings în English, Columbia, 1956 |
Le Tour de Chant D'Edith Piaf No. 2: Live A L'Olympia (10", Album), Columbia, 1956 | Édith Piaf, Columbia Masterworks, 1958 | A L'Olympia – N° 3, Columbia, 1958 |
Hommage À Piaf, Columbia, 1959 | Edith Piaf with The Orchestra Of Robert Chauvigny* – Piaf!, Capitol Records, 1959 | Le Ballet des Coeurs, Pathe, 1959 |
C'est Toujours La Même Histoire, Phillips, 1960 | Sincerely.....Edith Piaf, Columbia, 1960 | Sinceramente.....Edith Piaf (Mono), Odeon, 1961 |
More Piaf Of Paris With The Orchestra Of Robert Chauvigny, Capitol Records, 1961 | Edith Piaf, RCA, 1961 | Volume II, Philips Réalités, 1961 |
Potpourri Par Piaf - Her Most Recent Continental Successes Sung în French (Mono), Capitol Records, 1961 | De L'Accordeoniste A Milord, Columbia, 1961 | Piaf, Columbia, 1961 |
Récital 1962, Columbia, 1962 | La Reine de la Chanson, Columbia, 1962 (Mono) | Piaf, Pathe, 1962 |
Succès de Toujours, Pathe, 1962 | Olympia 1962, Columbia, 1962 | Quartre Chansons de Charles Dumont (10"), Columbia, 1962 |
Les Amants de Teruel (10", Album), Columbia, 1962 | Piaf At The Olympia, Capitol Records, 1963 | Edith Piaf, RCA Victor, 1963 |
Edith Piaf et Théo Sarapo – Bobino 1963, Columbia, 1963 | Chansons, Capitol Records, 1963 | Edith Piaf Vol. 1, Columbia, 1963 |
Edith Piaf, Decca Eclipse, 1963 | Edith Piaf and Théo Sarapo - Piaf And Sarapo At The Bobino, Capitol Records, 1963 | Tete-A-Tete Avec Piaf, Pathe, 1963 |
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național