Eduard Lovin (ANCOM): Traficul de internet în rețelele fixe a crescut cu peste 51%, în 2020; salt de 30% în rețelele mobile
Numărul 15, 21-27 apr. 2021 » Conectarea la era digitală
Traficul de internet realizat în rețelele fixe din România a înregistrat o creștere masivă, cu peste 51%, în 2020 față de anul anterior, în timp ce în rețelele mobile s-a consemnat un salt de 30%, conform datelor preliminare, prezentate, zilele trecute, la un eveniment de profil, de Eduard Lovin, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), relatează Agerpres. „Putem vorbi acum de succesul comunicațiilor românești, iar dacă existau dubii asupra lui, cred că au fost spulberate în pandemia COVID, când utilizăm intensiv serviciile de comunicații electronice în contextul mutării în online a majorității activităților și cursurilor, fără a se înregistra incidente semnificative care să afecteze furnizarea acestor servicii. Văzând creșterile traficului de Internet de anul trecut, în starea de urgență, vă spun cât se poate de sincer că, personal, nu am avut emoții. Eram sigur că rețelele de comunicații rezistă și rezistă foarte bine. Retrospectiv, anul trecut a pus o presiune foarte mare pe rețelele de comunicații electronice peste tot în lume, fapt ce s-a văzut și din indicatorii statistici de piață. În plus, presiunea a crescut destul de abrupt în primele luni de pandemie. Cifrele preliminare, aferente finalului de an 2020, arată că traficul de internet realizat în rețelele fixe din România a înregistrat o creștere masivă cu peste 51% față de anul anterior, depășind o valoare de 10.000 de Petabytes (PB). Dacă la numărul de conexiuni de internet fix ritmul de creștere în 2020 a fost de două ori față de 2019, în cazul traficului de internet fix ritmul de creștere a fost de aproape patru ori mai mare, decât cel din anul anterior”, a menționat Eduard Lovin.
Conform vicepreședintelui ANCOM, traficul de internet în rețelele mobile a crescut cu 30%, de la an la an, în timp ce 90% din întreg traficul de date din România se realizează prin rețele fixe.
„În rețelele mobile traficul de internet a crescut cu 30%, până la 1.100 Petabytes. A fost un ritm de creștere mai mic decât în anul anterior, cu o valoare de 44%, însă mobilitatea persoanelor a fost puternic restricționată, după cum bine știți, anul trecut. Acest lucru a influențat și consumul de internet mobil. Cu alte cuvinte, deși majoritatea dintre noi am consumat, am utilizat mai mult internet, anul trecut, am folosit mai degrabă conexiunile Wi-Fi, acolo unde acestea erau disponibile. Remarcăm că 90% din traficul de internet în România este realizat prin rețelele fixe. Pentru politicile publice, acest lucru înseamnă, pe de o parte, că în România conectivitatea are la bază rețelele fixe, iar în lipsa lor în unele zone apar riscuri, se afectează dezvoltarea economică și socială, lasă în urmă cetățeni, comunități și idei de afaceri. Pe de altă parte, internetul mobil are un potențial foarte mare de creștere, iar cele mai importante motoare de creștere pe care noi le vedem sunt: noile tehnologii și aplicații, consumul pe utilizator și creșterea acestui consum, și, nu în ultimul rând, noi tipuri de utilizatori, mașini și obiecte conectate – acel Internet al Lucrurilor despre care toată lumea vorbește”, a susținut reprezentantul autorității de reglementare.
Acesta a precizat, totodată, că traficul mediu lunar înregistrat în rețelele fixe, raportat la numărul de locuitori, era de 44 GB, la finele anului trecut, iar 80% din conexiunile la internet fix permit viteze de descărcare de peste 100 Mbps. „Raportat la numărul de locuitori, traficul mediu lunar realizat în rețelele fixe a ajuns, în 2020, la valoarea de 44 GB, adică aproape 1,5 GB/locuitor, în fiecare zi. Traficul mediu lunar pe locuitor, realizat prin rețelele mobile a ajuns la 4,9 GB. Din cele 5,7 milioane de conexiuni la puncte fixe, la finalul anului trecut, două milioane erau utilizate în mediul rural. Astfel, în 2020, au fost conectate 100.000 de noi linii de internet fix în orașe și de trei ori mai multe în mediul rural, adică 300.000. 80% din conexiunile de internet fix din România permit viteze de descărcare de peste 100 Mbps, una dintre cele mai mari ponderi din lume, nu doar din Uniunea Europeană. Vitezele de peste 100 Mbps sunt majoritare și în mediul rural. La finalul anului trecut, 65% dintre conexiunile fixe rurale permiteau viteze de peste 100 Mbps”, a spus oficialul ANCOM.
Rezultatele unui studiu întocmit de ANCOM, la finalul anului 2020, a evidențiat faptul că 90% dintre respondenții din urban utilizau internetul fix sau mobil, comparativ cu aproape 80% din respondenții din mediul rural.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial