Termeni-cheie: educație financiară, investitor, credit bancar, fonduri nerambursabile

Clasificare JEL: G32

 „Nu trebuie să îți fie frică de nimic în viață. Trebuie doar să înțelegi.”
Marie Curie

Educația financiară deficitară reprezintă una dintre cauzele care determină apetența românilor pentru depozite, în detrimentul plasării economiilor în fonduri de investiții, în piața de capital sau în alte instrumente financiare.

Lipsa educației financiare vine din trecut, perpetuându-se și asupra generațiilor tinere, fapt care a condus la crearea unor indivizi privați de optimism, de deschidere față de oportunitățile economice, de posibilitatea previzionării și asumării riscurilor aferente unei investiții. Investitorul român de astăzi este mai degrabă un individualist fricos sau un asociat suspicios.

Nu avem cultura de asociere în investiții, nu știm să lucrăm în echipă, nu ne asumăm riscurile, nu știm să identificăm specialiștii și să îi consultăm, și lista poate continua. Însă ne putem reseta conștiința colectivă astfel încât să înțelegem că această lungă listă de negații care vine din traumele generațiilor trecute o putem transforma prin educație, știind ce avem de făcut, în una de afirmații.

În lucrarea Psihologia poporului român, autorul Daniel David creionează profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, redând ca virtuți ale acestora potențialul intelectual (de inteligență și creativitate) și competitivitatea, iar ca atribute psihologice de îmbunătățit, încrederea scăzută în oameni, care duce la lipsa de cooperare pentru acțiuni colective în beneficiul comun și tendința de distorsionare a realității prin exagerarea atât a pozitivului (prin emotivitate ridicată), cât și a negativului (prin scepticism și cinism). Potrivit autorului, dacă am redobândi încrederea în oameni și am reduce exagerările în evaluările pe care le facem, am realiza acțiuni colective în folosul tuturor, în cadrul cărora ne-am putea valorifica la maximum potențialul pe care îl avem ca popor.

Constantin Rădulescu-Motru, în cartea intitulată tot Psihologia poporului român, concluzionează că „principala trăsătură a poporului român este gregarismul, celebrul spirit de turmă. Cu bune și cu rele, această trăsătură a fost indispensabilă pentru supraviețuirea românilor. (…) Prin forța imitației ne-am ținut laolaltă și am rezistat contra celor ce ne amenințau din toate părțile. Dar pentru viitor?” Astăzi am ajuns în viitorul imaginat de autor, adică ne aflăm într-un stadiu în care trebuie să începem să înțelegem că fără educație vom rămâne tot la spiritul de turmă. Autorul atrage atenția și asupra părții negative a acestui instinct: „Gregarismul a oprit diferențierea personalităților și, cu aceasta, a culturii”.

Revenind la educația financiară versus investițiile care pot fi realizate cu fonduri de finanțare, trebuie să admitem că investitorul român vrea de cele mai multe ori să facă ceva, dar nu știe ce, cum și de unde să înceapă. Cea mai dăunătoare este neconștientizarea lipsei informațiilor utile pentru a-și folosi resursele proprii și sursele de finanțare în vederea completării necesarului pentru realizarea de investiții.

Pornind de la precizările anterioare, raportat la educația financiară, putem împărți categoriile de investitori aflați în prezent pe piață astfel:

A. Investitori fără educație financiară, care au strâns bani și vor să facă ceva, dar nu știu în ce direcție să pornească. Acest tip de investitori, din lipsă de educație financiară, în loc să apeleze la specialiști, caută soluții adresându-se, așa cum am precizat, cercului apropiat: familie, prieteni, vecini, și ajung de cele mai multe ori la faliment sau, în cel mai rău caz, la ruinarea personală.

B. Investitori cu puțină educație financiară, care cred că dețin cunoștințe suficiente pentru a-și gestiona singuri fondurile acumulate.

C. Investitori educați, care își cunosc foarte bine limitele, înțeleg cât pot cuprinde cu propriile cunoștințe și apelează la specialiști pentru a fi coordonați în realizarea investițiilor pe care doresc să le realizeze. În această categorie se încadrează în prezent foarte puțini investitori.

Categoria B migrează în timp către A sau C, adică cei care nu înțeleg că fără educație financiară și specialiști alături nu pot realiza investiții sfârșesc în categoria A, iar cei care conștientizează fenomenul își completează cunoștințele, apelează la cunoscători și ajung în categoria C, lucru ideal pentru societatea noastră.

Lipsa de educație financiară conduce la o piață de afaceri haotică, bazată pe deviza „am văzut că merge așa, fac și eu”, însă nu sunt respectate regulile, nu există planuri de care să se țină cont în realizarea activității, totul fiind aleatoriu.

Investitorii din categoriile B și C înțeleg că pot apela, pe lângă disponibilul pe care îl au, la diverse surse de finanțare în vederea realizării obiectivelor propuse. Majoritatea consideră că banca reprezintă cheia pentru realizarea investițiilor. Dar pe lângă bănci există și fondurile de finanțare. Indiferent care este sursa banilor, ne întoarcem la educația financiară, deoarece este necesar să avem în vedere regulile pe care trebuie să le respectăm astfel încât să ne desfășurăm activitatea fără probleme.

Fiecare firmă trebuie să aleagă cea mai potrivită variantă de finanțare pentru afacerea sa. Principalele modalități de finanțare disponibile pentru societățile românești sunt:

 Finanțarea din surse proprii

Finanțarea din surse proprii presupune controlul asupra banilor. Nu sunt necesare documente justificative, aprobări sau îndeplinirea anumitor condiții pentru folosirea acestora. Dar sursele proprii sunt de regulă insuficiente, ceea ce ne determină să apelăm și la alte surse de finanțare.

 Finanțarea prin credite bancare

Creditul bancar este cea mai cunoscută sursă de finanțare. Dar acesta nu vine singur, ci însoțit de dobânzi, comisioane, garanții, dificultăți în accesare, examinarea istoricului clientului, toate îngreunând demersul și solicitând o responsabilitate sporită a entității care recurge la el. Aici intervine educația financiară: dacă solicitantul nu o deține, îi va fi greu să gestioneze un credit, în cazul în care reușește să îl obțină.

Dacă actorii economici ar fi educați, banca ar deveni un partener.

 Finanțarea prin fonduri nerambursabile

Cu siguranță, în ultimii ani, fondurile nerambursabile sunt cele mai atractive și mai râvnite surse de finanțare, datorită faptului că nu trebuie restituite. Însă pe cât de atractive par, pe atât de greu de accesat s-a dovedit că sunt. În cazul acestora, lipsa educației financiare are cel mai puternic impact. Dincolo de birocrația excesivă în accesarea fondurilor nerambursabile, problema este la cei care o fac, deoarece majoritatea nu sunt pregătiți pentru acest tip de fonduri. Barierele în accesarea fondurilor nerambursabile includ istoricul companiilor, situațiile financiare nefavorabile apelării la acest tip de fonduri, lipsa înțelegerii mecanismului de finanțare etc.

Printre problemele care îngreunează acest proces se numără:

• lipsa viziunii de business a antreprenorilor;
• absența pregătirii în conceperea unei cereri de finanțare;
• neacceptarea sprijinului persoanelor cu adevărat specializate, ceea ce conduce la implementarea unui proiect conceput de cele mai multe ori de consultant, fără ca beneficiarul să îl înțeleagă;
• incertitudinea finanțării;
• intervalul mare de timp între depunerea cererii de finanțare și aprobarea acesteia, perioadă în care pot interveni modificări în economie sau în activitatea companiei, care uneori conduc la inutilitatea finanțării respective;
• lipsa cofinanțării, punând beneficiarul în imposibilitatea demarării proiectului;
• absența experienței în implementare sau imposibilitatea implementării unui proiect necorelat cu realitatea businessului;
• nerespectarea graficului de activitate;
• realizarea parțială sau uneori chiar nerealizarea obiectivelor propuse prin proiect;
• ignorarea factorilor privind durabilitatea și sustenabilitatea, ca, de exemplu, posibilitatea menținerii activității între trei și cinci ani după finalizarea implementării proiectului.

În cazul fondurilor nerambursabile, trebuie avute în vedere o serie de aspecte care țin strict de stringența nevoii de finanțare. Astfel, investitorul care apelează la fonduri nerambursabile trebuie să țină cont de faptul că durata realizării investiției nu este foarte scurtă. Dacă nu există alte surse de finanțare și întreprinzătorul consideră că investiția sa nu este prioritară și că se poate realiza în timp, el poate apela la această formă de finanțare.

BIBLIOGRAFIE

1. David, Daniel (2015), Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, Editura Polirom.
2. Rădulescu-Motru, Constantin (1998), Psihologia poporului român, Editura Paideia.
3. www.imas-inc.com
4. www.standardandpoors.com