Eforturi și performanțe
Numărul 8, 2-8 mar. 2022 » La început a fost cuvântul...
Temele managementului eficient în vreme de criză fac obiectul unor valoroase luări de poziție în mass-media din țara noastră. Asemenea intervenții ar avea, însă, un efect mai puternic dacă, în toate cazurile, s-ar respecta și regulile unei comunicări corecte. Astfel, într-o dezbatere televizată, unul dintre participanți a afirmat că „elaborarea de planuri nerealiste este nu numai pierdere de timp, ci și inutilă”. Ar fi, oare, posibilă, o „pierdere de timp”... „utilă”?
La rândul lor, criterii pe deplin valabile, precum transparența și claritatea comunicării, au fost abordate într-un articol al unui săptămânal cu profil economico-financiar: „Este nevoie de deschidere spre potențialii consumatori, dar și de prezentarea ofertelor la vedere”. Acest exemplu justifică întrebarea: „poate fi o «deschidere spre consumatori» dacă ofertele sunt ascunse «vederii» potențialilor beneficiari?”. În aceeași ordine de idei, reținem și o apreciere conținută într-un reportaj radiofonic: „Calitatea managementului performant este dată de informațiile exacte, sigure și corecte”. În afară de faptul că aici avem de-a face cu mai mulți factori care conferă valoare managementului, observăm că s-a încălcat raportul dintre parte și întreg. Nu poate fi nimic „corect” dacă nu este „exact”, iar „siguranța” este inexistentă dacă informațiile nu sunt „exacte”. Așa că, în materie de corectitudine lingvistică și logică, respectarea proprietății termenilor este și o cale de acces spre „performanța managerială” implicată în exemplele de nedorit care proliferează. Cum, din păcate, se mai întâmplă în prezent. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc