eJobs: Creștere de 10% a numărului de aplicări pentru locuri de muncă part-time, în România
Telex » Știri
ieri, 10:39
Numărul de aplicări pentru locurile de muncă part-time a crescut cu 10%, de la începutul acestui an față de aceeași perioadă din 2024, reiese dintr-o analiză realizată de platformă de recrutare online eJobs, citată de Agerpres. Astfel, conform datelor centralizate de eJobs, dintre cele 1,6 milioane de aplicări înregistrate în primele aproape două luni din 2024, un număr de 232.000 au fost pentru joburile cu jumătate de normă, iar circa o treime sunt aplicări pentru posturi remote.
Cei mai mulți candidați au fost interesați de ofertele scoase în piață de către angajatorii din retail, urmați de call-center/BPO, servicii și IT/telecom. Advertising/marketing/PR, turism și servicii financiare.
În același timp, numărul de locuri de muncă part-time a crescut cu 20% față de aceeași perioadă din 2024, în condițiile în care angajatorii au postat, de la începutul anului și până în prezent, 7.500 de astfel de posturi.
Cele mai multe oferte vin din partea angajatorilor din servicii, retail, call center/BPO, turism, transport/logistică, dar și din industria alimentară.
În ceea ce privește ponderea joburilor part-time remote, aceasta depășește media de la nivelul total al pozițiilor vacante postate. Astfel, dacă la nivel general, doar 4,4% dintre locurile de muncă sunt remote, pe segmentul part-time, procentul urcă 11,6%.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, media salarială netă, la nivel național, pentru cei care lucrează cu jumătate de normă este de 3.000 de lei pe lună, deși așteptările acestora sunt de aproximativ 4.000 de lei, net. Domeniile care plătesc cel mai bine pentru pozițiile part-time sunt construcții (4.000 de lei), transport/distribuție (3.500 de lei), e-commerce (3.500 de lei) sau vânzări (3.000 de lei).
Totodată, un aspect important este că faptul că doar 1,9% dintre aplicările pentru joburile part-time sunt pentru ofertele din străinătate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc