eJobs: Persoanele peste 45 de ani aplică cel mai puțin pentru un nou loc de muncă
Telex » Știri 24 octombrie, 9:25
Persoanele din segmentul de vârstă 45+ formează categoria profesională cu cel mai scăzut nivel de activitate din punctul de vedere al aplicărilor și al intenției de schimbare a carierei, având puțin peste 100.000 de aplicări pe lună, potrivit platformei de recrutare online eJobs.ro, citată de Agerpres. În comparație, candidații care au între 25 și 35 de ani cumulează lunar aproape 400.000 de aplicări, cei între 18 și 24 de ani 350.000 de aplicări, iar cei între 36 și 45 de ani aproape 200.000 de aplicări, arată eJobs.ro.
„Mai există o categorie aflată sub 45 de ani, este vorba despre candidații care au mai puțin de 18 ani, unde se înregistrează aproximativ 10.000 de aplicări pe lună, însă aici vorbim despre o bază relativ restrânsă de candidați, în condițiile în care legea permite dreptul la muncă doar după împlinirea vârstei de 16 ani. Raportat la un bazin total atât de mic, dar și la faptul că aceștia au deja o ocupație de bază, respectiv cea de elev, este de așteptat ca și activitatea lor pe piața muncii să fie limitată. Prin urmare, nu se pot compara de pe picior de egalitate cu celelalte segmente de candidați”, a explicat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro.
De la începutul anului, din cele peste 10 milioane de aplicări de pe eJobs.ro, doar 10%, respectiv un milion, au venit din partea candidaților care au mai mult de 45 de ani. Domeniile în care și-au căutat de lucru au fost retail, construcții, servicii, transport/logistică și servicii financiare. Cel mai scăzut interes a fost manifestat pentru ofertele postate de angajatorii din educație / training, media / internet, oil&gas, asigurări, real estate, marketing sau IT. „Sunt câteva elemente specifice care deosebesc zonele de interes ale acestei categorii de vârstă de cele ale segmentelor cu vârstă mai scăzută. Spre exemplu, cu cât vorbim despre joburi în domenii care cer un nivel mai ridicat de digitalizare, de cunoaștere fluentă a uneia sau mai multor limbi străine sau cu cât ritmul de lucru este mai dinamic, cu atât candidații sunt mai reticenți în a aplica. De altfel, și sondajele noastre arată că, pe măsură ce înaintează în vârstă, candidații pun preț mai degrabă pe stabilitate, pe un mediu de lucru predictibil și pe un anumit grad de confort pe care angajatorii îl pot oferi decât pe aspecte precum posibilitatea de a lucra de acasă sau oportunitățile de creștere în carieră”, mai spune Roxana Drăghici.
Astfel, dacă la nivel general, procentul de aplicări pentru joburile remote este de aproximativ 15% din total, în ceea ce privește aplicările candidaților care au peste 45 de ani, ponderea nu depășește 5%. Reticenți sunt și când vine vorba despre mutarea în afara țării, în condițiile în care doar 1,6% dintre aplicările pentru această categorie de vârstă sunt pentru locurile de muncă din străinătate.
Cu același argument al stabilității, mai mult de 90% dintre aplicări vizează job-urile full time. Doar 70.000 din cele un milion de aplicări înregistrate de la începutul anului sunt pentru locuri de muncă part time.
Distribuția aplicărilor în funcție de nivelul de experiență a candidaților arată că segmentul mid-level (2-5 ani de experiență) este cel mai activ în căutarea unui nou loc de muncă. Urmează apoi cei care aplică pentru joburile entry level (0-2 ani de experiență). În acest caz, este vorba despre candidați care fie au trecut printr-un proces de reconversie profesională, fie sunt dispuși să accepte inclusiv joburi care nu necesită o specializare anume. Doar o treime dintre aplicări vin din partea candidaților cu nivel de senioritate mai mare de 5 ani și mai puțin de 10% din partea managerilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial