eJobs: Principalele așteptări ale angajatorilor în 2021 – reluarea creșterilor salariale și a recrutărilor
Numărul 50-51, 22 dec. - 11 ian. » Analize și sinteze
Principalele așteptări pe care le au angajatorii de la 2021 sunt legate de reluarea creșterilor salariale, a recrutărilor, dar și de revenirea la bugetele pe care le aveau înainte de declanșarea pandemiei, arată cel mai recent studiu derulat de eJobs în rândul angajatorilor din România, potrivit Agerpres. De asemenea, 12% cred că, în compania pentru care lucrează, se va permanentiza munca de acasă, în timp ce 9% spun că anul viitor va marca reîntoarcerea angajaților la birou. O treime cred că nu au încă niciun motiv să își creeze așteptări optimiste de la următorul an, se menționează în comunicatul eJobs. „Acele companii care au găsit resorturi de creștere chiar și într-un context generalizat de criză privesc cu optimism anul care va veni și cred într-o reechilibrare a pieței. Sunt însă și participanți la studiu care au declarat că se tem că 2021 va însemna, pentru compania în care lucrează, concedieri, scăderi salariale sau o creștere a gradului de încărcare a angajaților, în condițiile în care anul acesta o parte dintre echipe au fost reduse. Din păcate, sunt și angajatori care recunosc că se așteaptă ca anul viitor să crească rata fluctuației voluntare în cadrul companiei. Cu alte cuvinte, dezamăgiți de ce s-a întâmplat anul acesta, mulți angajați își vor căuta alte joburi”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Studiul mai arată că aproximativ jumătate dintre respondenți se tem că lucrurile vor sta la fel ca în anul 2020, iar tot ceea ce s-a întâmplat anul acesta în economie și pe piața muncii va avea ecouri care se vor resimți și în 2021.
Cel mai important va consta, arată concluziile studiului, în o creștere a ratei șomajului, urmată de creșterea numărului de candidați care se vor angaja pe poziții sub nivelul lor de pregătire și experiență. „35% dintre respondenți spun că reconversia profesională va fi una dintre marile tendințe ale pieței muncii de la anul. Ceea ce nu e un lucru deloc rău pentru că se traduce printr-o flexibilizare și responsabilizare a candidaților, după o perioadă lungă în care românii erau destul de refractari la ideea de reconversie”, a adăugat Bogdan Badea.
Tot angajatorii cred că tinerii își vor lua primul job mult mai devreme și că locurile de muncă din străinătate vor rămâne în continuare neatractive pentru candidați.
Cei mai căutați candidați ai anului viitor vor fi specialiștii, urmați, la foarte mică distanță, de muncitorii calificați și apoi de tinerii din categoria de vârstă 18-24 de ani.
Deși văd o revenire completă a pieței muncii abia din 2022, specialiștii în resurse umane se așteaptă ca încă din primul trimestru al următorului an să apară primele semnale pozitive, încă cei mai mulți mizează pe cel de-al doilea trimestru pentru efecte concrete. Întrebați care ar fi schimbările apărute în 2020 pe care le-ar vrea dispărute în 2021, respondenții au menționat munca de acasă, conferințele online sau recrutările la distanță.
Studiul a fost realizat în luna noiembrie a anului 2020, pe un eșantion de 341 de specialiști și manageri în resurse umane.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial