eJobs: Un număr-record de 1,4 milioane de aplicări pentru joburi a fost înregistrat în octombrie
Telex » Știri 3 noiembrie 2020
În luna octombrie au fost înregistrate 1,4 milioane de aplicări pentru joburi pe platforma eJobs, marcând un nou record al ultimilor 21 de ani, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres. Astfel, în ultima lună, aproape 150.000 de români au fost în căutarea unui loc de muncă. Dintre aceştia, 30.000 au fost candidaţi noi, care fie nu aveau cont pe eJobs, fie au fost inactivi în ultimii doi ani. Vestea bună este că şi companiile devin tot mai active şi angajează într-un ritm susţinut - aproximativ 33.000 de joburi noi au fost postate în luna octombrie, topul domeniilor fiind condus de transport / distribuţie, vânzări, administrativ / logistică, relaţii clienţi / call center sau producţie. Acesta este cel mai mare număr de locuri noi de muncă postate în decursul unei luni, din ultimul an.
În ceea ce-i priveşte pe candidaţi, tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani rămân segmentul cu cea mai mare creştere de la o lună la alta, deşi, în cifre absolute, cel mai mare număr de aplicări vine din partea candidaţilor cu vârste între 25 şi 35 de ani.
Concret, în luna octombrie, au fost înregistrate 468.000 de aplicări corespondente categoriei 18-24 ani şi aproape 516.000 corespondente categoriei 25-35 de ani. Raportat la distribuţia geografică, Bucureşti, Cluj, Braşov, Timiş, Iaşi, Constanţa şi Prahova au fost judeţele din care au venit cele mai multe aplicări. „Vedem în continuare un interes aproape exclusiv pentru joburile din România, în condiţiile în care, din 1,4 milioane de aplicări, doar 25.000 au fost pentru joburile din străinătate. Acest lucru este perfect explicabil, având în vedere contextul incert sau chiar îngrijorător din multe state europene care erau o destinaţie predilectă pentru români, cu toate că ofertele angajatorilor străini sunt în creştere de la lună la lună. Dacă în vară Italia şi Spania începeau să reintre în top 10, acum vedem, din nou, o scădere bruscă a numărului de aplicări pentru aceste două ţări. Unul dintre efectele imediate pe care le resimt candidaţii, în condiţiile în care tot mai puţini sunt interesaţi să plece în afară, este faptul că a crescut exponenţial competiţia pentru joburile din ţară”, a afirmat Bogdan Badea, CEO eJobs România, citat în comunicatul companiei.
În luna octombrie, cele mai multe aplicări au primit joburile din vânzări, relaţii clienţi / call-center, administrativ / logistică, back-office / secretariat, marketing, financiar / contabilitate şi e-commerce.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național