Elevii și studenții ar putea cumpăra bilete de tren reduse direct cu carnetul
Telex » Știri
10 mai 2016
Elevii şi studenţii ar putea cumpăra, din toamnă, bilete de tren la preţ redus direct cu carnetul, urmând să fie eliminate tichetele de călătorie, a anunţat, astăzi, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, într-o conferinţă de presă. „Vreau să vă anunţ o iniţiativă pe care am avut-o cu Ministerul Învăţământului. Este vorba de iniţiativa de simplificare a modului în care vor fi eliberate tichetele de călătorie pentru studenţi şi elevi. Se va renunţa la toată birocraţia tichetelor suplimentare şi chiar şi a legitimaţiilor intermediare. Va trebui să standardizăm cumva modul în care recunoaştem carnetele de studenţi. Aceştia vor putea să cumpere cu reducerile pe care le au alocate deja direct cu carnetul de student”, a spus ministrul. El a precizat că, în prezent, se lucrează la forma carnetului. „Procedura de până acum era ca universitatea să emită în baza carnetului de student o legitimaţie de călătorie, deci un al doilea document, iar în baza acestuia studentul avea acces nelimitat la călătoriile cu trenurile Regio şi facilităţi mai restrânse pentru trenurile de rang superior Interregio. Acum aceşti paşi vor dispărea. Va fi suficientă înmânarea unui carnet de student care va avea o formă standardizată fie va avea aplicat un sticker pe el care să îi dea acel cod unic care să poată fi recunoscut de vânzător şi în baza acestuia se va cumpăra direct biletul”, a mai afirmat ministrul.
(Sursa: Agerpres)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni