MyWIZ, secretul contabililor de succes
Emisiune de mărci poștale dedicată Sărbătorilor Pascale

Emisiune de mărci poștale dedicată Sărbătorilor Pascale

Telex » Știri 22 martie 2022  

Romfilatelia introduce astăzi în circulație, în contextul apropierii celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului, emisiunea de mărci poștale Sfintele Paști 2022.  Emisiunea este alcătuită din două mărci poștale, ambele cu valoarea nominală de 2,60 lei, o coliță dantelată, cu valoarea nominală de 32 lei, două minicoli, un plic „prima zi”, precum și un album filatelic special.

„În acest an, icoanele ilustrate în cadrul emisiunii au fost selectate din patrimoniul Biserica Kretzulescu din București, care împlinește 300 de ani de la zidire”, precizează Romfilatelia, într-un comunicat. Monument istoric, reper al Căii Victoriei din București, Biserica Kretzulescu își are anul ctitoriei la 1718, când Iordache Kretzulescu și Safta Brâncoveanu (fiica voievodului martir) s-au întors din surghiunul de la Constantinopol.

„Cele două mărci poștale ale emisiunii, alături de o coliță filatelică, dedicate Paștelui din acest an, prezintă în imaginile lor o istorie biblică ușor de descifrat și mai ales ușor de înțeles: Intrarea în Ierusalim (marca coliței filatelice) în care Iisus este aclamat ca un adevărat Împărat, pentru ca după puține zile să fie judecat și condamnat la moarte prin crucificare, părăsit de semeni și ucenicii Săi, devenind simbolul dumnezeiesc al jertfei pentru mântuirea oamenilor”, se menționează în comunicat.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.