Epidemia va afecta piața imobiliară din Europa. Experții cred că tranzacțiile vor fi în scădere
Telex » Știri 10 septembrie 2020
Epidemia va afecta piața imobiliară din Europa. Este concluzia unui studiu realizat de specialiștii de la compania RE/MAX, citat de Mediafax. Experții cred că numărul tranzacțiilor imobiliare va fi în scădere și că vor fi modificări de prețuri pe segmentele închirieri și vânzări.
Studiul analizează impactul Covid-19 în piața imobiliară din Europa. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 2.130 de agenți și brokeri de top, din 27 de regiuni din Europa, cu o participare aproximativ egală de femei și bărbați. Printre cele mai importante concluzii se numără: corecții de preț pe segmentul vânzări, scăderi de preț pe închirieri, precum și o ușoară diminuare a volumului tranzacțiilor.
În România, specialiștii estimează o corecție medie, la nivel național, între 5% și 10% a prețului la apartamente. La nivel european, pe segmentul vânzări, peste 50% dintre specialiști estimează scăderi ale prețurilor între 5%-10%. Excepție fac Franța, Finlanda, Olanda, Cehia și Turcia, unde se prezice o creștere între 2%-5% a prețului la case.
Pe segmentul închirieri, studiul prezice o scădere a prețurilor cuprinsă între 10% și 15%. Totodată, 70% dintre participanții la studiu indică scăderi între 10%-20% ale prețurilor pentru proprietățile comerciale. Pe plan local, 28% dintre respondenți estimează scăderi atât în mediul rural, cât și în cel urban.
În ceea ce privește volumul tranzacțiilor, specialiștii estimează o ușoară tendință de scădere la nivel european, cu excepția Franței, Poloniei, Bulgariei, unde circa 50% dintre participanți preconizează creșteri pe segmentul case. În România, peste 40% dintre participanți estimează o scădere a volumului de tranzacții imobiliare, pentru toate tipurile de proprietăți.
De asemenea, mai mult de 65% dintre participanții la studiu preconizează o scădere a volumului de tranzacții pe segmentul comercial, atât la nivel de vânzări, cât și de achiziții. Totodată, peste 40% consideră că va scădea numărul tranzacțiilor pe segmentul proprietăți pentru investiții.
Potrivit rezultatelor obținute, printre motivele principale care determină scăderea volumului de tranzacții se numără rata ridicată a șomajului și incertitudinea generală, respectiv nesiguranța financiară din partea cumpărătorilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial