Eugen Teodorovici: „Susținem spiritul antreprenorial, în toate domeniile!”
Numărul 46-47, 24 nov.-7 dec. 2020 » Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Vă mulțumim pentru faptul că ați acceptat invitația noastră de a vă adresa cititorilor CECCAR Business Magazine. Discutăm despre dezvoltarea sănătoasă a antreprenoriatului în România.
Aveți o experiență vastă în administrație și ați condus Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Finanțelor Publice. În acest context, cum vedeți dezvoltarea antreprenoriatului în România? Ce măsuri credeți că trebuie luate pentru a susține, în mod real, antreprenorii români?
Antreprenoriatul este o formă naturală de dezvoltare a economiei, a societății și de formare a clasei de mijloc, cea despre care suntem cu toții de acord că nu este suficient de dezvoltată în România. Guvernele din care am făcut parte au luat seturi de măsuri pentru a susține antreprenoriatul românesc, inclusiv prin acordarea de finanțări nerambursabile, din fonduri europene și de la bugetul de stat, ca să nu mai vorbesc despre Programul Start-Up Nation, care a fost un real succes și care, din păcate, a fost sistat de în acest an, exact când ar fi fost nevoie de acest program, poate mai mult decât oricând. Însă, aceste măsuri și programe trebuie continuate și dezvoltate. Suplimentar, pentru sprijinirea mediului antreprenorial trebuie aplicate măsuri integrate pe toate palierele, începând de la predictibilitatea legislației fiscale și de la exprimarea acesteia într-un mod cât mai simplu, care să elimine interpretările multiple, până la dezvoltarea infrastructurii, inclusiv a platformelor online. Bunul mers al economiei influențează direct dezvoltarea antreprenoriatului din țara noastră.
Din păcate, în prezent, economia este marcată de criza sanitară cauzată de răspândirea virusului SARS-CoV-2, iar afacerile mici au fost cele mai afectate de această pandemie. În context, actualul Guvern a luat măsuripripite, care nu au avut rezultatul scontat pentru mediului de afaceri. S-a ajuns la decizia de declarare a stării de urgență, în timpul căreia au fost oprite majoritatea activităților economice. Iar factura cea mai dureroasă o plătesc acum tocmai antreprenorii români. Știm că mulți dintre ei nu au reușit să reziste pe piață sau întâmpină mari dificultăți în achitarea datoriilor. Și, din păcate, în condițiile actuale perspectiva antreprenoriatului românesc nu este deloc optimistă!
Ce soluții aveți pentru redresării economiei? Când credeți că este posibilă?
Revigorarea economică depinde de o serie de factori– viteza de reacție a Guvernului, modul în care va gestiona în continuare criza sanitară și în care va gândi măsurile de relansare economică, iar la nivel internațional – de evoluția economiei la nivel mondial și, în special, la nivelul regional al UE, de care economia României este direct dependentă. Din păcate, până acum românii și mediul de business întâmpină mari greutăți în sensul redresării.
În ceea ce privește măsurile, acestea sunt de două tipuri: pe de o parte, trebuie luate măsuri pentru a putea continua/redeschide, în condiții de siguranță, toate activitățile economice, iar pe de altă parte, trebuie susținuți antreprenorii și angajații lor pentru a-și continua activitatea sau pentru a o putea relua. Susținerea guvernamentală oferită poate fi de multe feluri: de la acordarea de facilități fiscale, garanții de stat pentru înlesnirea accesului la credite până la subvenții, ajutoare nerambursabile consistente și permise, de altfel, de regulamentele în vigoare ale UE, fără aprobarea prealabilă a Comisiei Europene (a se vedea sprijinul acordat firmelor proprii în acest an de alte guverne din Uniunea Europeană).
Niciun efort nu este prea mare pentru a salva afacerile și locurile de muncă deoarece, în cazul instalării unei recesiuni, efortul pentru a relansa economia va fi mult mai costisitor și mai dureros: șomaj, credite neperformante, falimente în lanț. Deja o parte dintre aceste efecte sunt vizibile cu ochiul liber și resimțite de antreprenorii români.
Cum poate fi susținută dezvoltarea antreprenoriatului în județul Tulcea? Cum considerați că pot fi sprijiniți antreprenorii în această perioadă dificilă?
Dezvoltarea antreprenoriatului în acest județ de care sunt direct legat și care este în sufletul meu va fi facilitată, în primul rând, de investițiile importante începute în domeniul infrastructurii: podul Tulcea–Brăila, construcția drumului expres Brăila-Tulcea-Constanța, reabilitarea Portului Tulcea și dezvoltarea Aeroportului Tulcea. Sunt investiții care vor schimba în egală măsură atât viața locuitorilor din județul Tulcea și din județele limitrofe, cât și viața antreprenorilor. Aceste investiții înseamnă creșterea mobilității, economie de timp, facilitarea tranzitului de mărfuri etc. Pe scurt, înseamnă creșterea bunăstării și siguranța unui trai mai bun!
Având în vedere specificul acestui județ, sunt necesare măsuri adecvate fiecărui sector de activitate. De exemplu, pentru pescari, propunem acordarea de subvenții timp de 3 luni pe an, concomitent cu decolmatarea Deltei Dunării. De asemenea, este absolut necesar să punem accentul pe utilizarea de nave ecologice și este nevoie de reglementarea coerentă a vitezei de deplasare pe canalele de circulație, pentru a putea conserva cât mai bine habitatul natural. De frumusețea și bogățiile Deltei trebuie să se poată bucura și copiii copiilor noștri!
Pentru fermierii din județul Tulcea avem un set de măsuri: extinderea sistemului de irigații, asigurarea de garanții și subvenționarea dobânzilor la credite, sprijin pentru construcția de centre de colectare și depozitare a produselor, asigurarea capacității de procesare a materiei prime în județul Tulcea, subvenții de până la 420 euro/ha, subvenționarea cu 50% a achiziției de sămânță certificată pentru anul agricol 2020-2021, acordarea de sprijin tuturor crescătorilor de animale, indiferent de forma în care s-au înregistrat fiscal și de numărul de animale pe care le dețin, susținerea înființării de ferme de reproducție (porc, pasăre, vită, oaie).
Alte măsuri sunt pregătite pentru sprijinirea antreprenorilor din turism și agroturism, activități care trebuie dezvoltate și susținute durabil în această zonă.
Deci avem măsuri care se aplică întregii economii și tuturor antreprenorilor și apoi, la nivelul celor mai importante sectoare economice, avem soluții dedicate, specifice, ce vor avea un impact pozitiv și stimulativ maxim.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice