Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Eurobarometru: Europenii aprobă măsurile luate pentru a face față crizei energetice

Eurobarometru: Europenii aprobă măsurile luate pentru a face față crizei energetice

Telex » Știri 12 septembrie 2023  

Există un sprijin covârșitor în rândul europenilor pentru măsurile luate în ultimul an pentru a proteja consumatorii și întreprinderile împotriva volatilității prețurilor la energie, precum și pentru acțiunile de promovare a securității energetice și tranziției verzi, arată rezultatele sondajului Eurobarometru Flash publicat de Comisia Europeană, relatează Agerpres.

Acesta confirmă, de asemenea, un consens larg în rândul cetățenilor UE în favoarea stimulării industriei tehnologiilor curate pentru o mai mare competitivitate, precum și a acțiunilor întreprinse de UE ca reacție la războiul din Ucraina.

Dintre respondenți, 86% consideră că măsurile luate la nivel european au fost importante pentru a limita impactul imediat al creșterii prețurilor la energie asupra consumatorilor și întreprinderilor anul trecut. Peste opt din zece respondenți au exprimat această opinie cu privire la promovarea utilizării durabile a resurselor naturale (86%), la facilitarea achiziționării în comun de gaze de către statele membre ale UE pentru a asigura securitatea aprovizionării (82%), la construirea de parteneriate cu alți actori globali, cum ar fi Regatul Unit, SUA, Japonia și Australia (81%), la reducerea dependențelor comerciale excesive de țări precum Rusia sau China (80%) și la sporirea competitivității industriei europene a tehnologiilor curate (80%). Măsurile UE care vizează accelerarea transformării digitale în paralel cu protecția consumatorilor (77%) și sporirea rezilienței economiei UE sunt percepute ca importante de către 77% și, respectiv, 76% dintre respondenți. În ceea ce privește acțiunile viitoare, 86% consideră că depozitele de gaze din UE ar trebui umplute pentru a evita riscul de penurie, 85% sunt de părere că UE ar trebui să stimuleze producția de tehnologii curate în statele membre și 79% susțin că măsurile UE ar trebui să vizeze reducerea consumului de energie. 75% dintre respondenți consideră că UE ar trebui să finanțeze proiecte comune de apărare pentru a dezvolta capabilități și tehnologii strategice de apărare.

În plus, marea majoritate a europenilor consideră că războiul din Ucraina demonstrează necesitatea ca UE să își asigure securitatea energetică și economică (85 %), precum și să intensifice cooperarea militară între statele membre (75%), continuând în paralel să dea dovadă de solidaritate cu Ucraina (71%).

Cetățenii au fost întrebați, de asemenea, referitor la o serie de valori, dacă sunt cel mai bine reprezentate de UE, de alte țări din lume sau de ambele în egală măsură. Aproximativ jumătate dintre aceștia consideră că UE întruchipează cel mai bine "respectarea drepturilor și valorilor fundamentale" (53%), "egalitatea și bunăstarea socială" (50%), "toleranța și deschiderea către alții" (49%) și "pacea" (48%), urmată îndeaproape de "solidaritatea cu țările din interiorul și din afara UE" (46%) și de "respectarea naturii și protecția climei și a mediului (45%). Pentru fiecare dintre aceste valori, aproximativ un respondent din șase consideră că alte țări le întruchipează cel mai bine și aproximativ unul din patru afirmă că sunt reprezentate de UE și de alte țări în egală măsură.

Sondajul Eurobarometru Flash privind provocările și prioritățile UE în 2023 a fost realizat în cele 27 de state membre în perioada 24-31 august 2023. Au fost intervievați online 26 514 de cetățeni ai UE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.